Autovehiculele din stânga Nistrului vor fi admise în traficul internațional

24 aprilie 2018, ora 12:29

Biroul politici de reintegrare menționează într-un comunicat de presă că pe 23 aprilie, la sediul Misiunii OSCE din Chișinău, a avut loc o nouă ședință a grupurilor de lucru pentru dezvoltarea transportului auto și infrastructurii drumurilor, cu participarea reprezentanților politici în procesul de negocieri pentru reglementarea transnistreană. Părțile au ajuns la un numitor comun cu privire la mecanismul de admitere a autovehiculelor din regiunea transnistreană în traficul internațional.

Expertul Centrului Analitic Expert-Grup, Sergiu Gaibu, spune că prin această înțelegere Republica Moldova face un pas mare înapoi în calitate de stat suveran. „Punem o piatră grea în „transnistrizarea” Moldovei și în legalizarea conflictului veșnic pe teritoriul Moldovei. Instituim regimuri fertile pentru corupție și evaziune fiscală care se așază pe umerii cetățenilor din dreapta Nistrului”, opinează expertul.

Ca rezultat al mecanismului propus, Moldova va avea trei regimuri de înmatriculare a automobilelor. Mecanismul standard cu numere moldovenești este unicul de care pot beneficia cetățenii de pe malul drept al Nistrului. Mai este regimul de numere transnistrene, cu care se poate circula liber și pe malul drept al Nistrului. „Şi se mai propune un hibrid – fără ca să fie eliminată versiunea veche de înregistrare – numere neutre cu care transnistrenii să poată circula peste hotare și care nu vor avea simbolica Republicii Moldova”, menționează Sergiu Gaibu.

În opinia sa, astfel de proiecte reprezintă riscuri majore pentru disciplina fiscală și colectările la buget. Mecanismul creează premise noi pentru evitarea regimului de import de automobile și alimentează regimul de la Tiraspol cu resurse noi financiare.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram