/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 765: Atac masiv și copil de 5 ani, rănit. Un avion militar rusesc s-a prăbușit în mare

Cum acționați în timpul unui cutremur dacă ești într-o încăpere, în stradă sau în mașină?

25 aprilie 2018, ora 22:48

Cum acţionaţi dacă în timpul cutremurului dvs. vă aflaţi într-o încăpere:

  • Dacă aveți posibilitate, ieșiți din clădire. Asigurațivă că sunteți la o distanță sigură de toate clădirile.
  • Dacă este imposibili să ieșiți într-un spațiu deschis, ascundeți-vă într-un loc sigur (tocuri de ușă în pereții principali de interior, colțuri, formate de acești pereți), vă puteți ascunde sub pat sau masă.
  • Este periculos să vă aflați lîngă ferestre și în camerele unghiulare de la ultimele etaje.
  • Deconectați gazul, curentul electric, orice sursă de încălzire și apa. Stingeți focul, nu aprindeți chibriturile, nu utilizați ascensorul.
  • Opriți persoanele, care intenționează să sară de la balcoanele și ferestrele ale etajelor mai sus de primul.
  • Nu ieșiți pe terasă sau balcon.
  • În școli copii trebuie să se ascundă sub bănci și să-și acopere capul cu mîinile.
  • Dacă dvs. vă aflați în clădiri publice:
    – păstrați-vă calmul;
    – stați departe de mulțime;
    – evitați scările și ușile de intrare: acolo se produc multe accidente;
    – țineți cont de faptul că declanșarea semnalului de alarmă poate duce la deconectarea curentului electric.
  • Este bine să aveți mereu la îndemână o lanternă și un radioreceptor cu baterii de rezervă pentru a auzi anunțurile serviciilor speciale.
  • Dacă a izbucnit un incendiu încercați să-l stingeți și anunțați unitatea locală a serviciului de salvatori şi pompieri.
  • După necesitate, alăturați-vă echipelor de salvare și ajutați la căutarea oamenilor care au nimerit sub dărâmăturile clădirilor prăbușite.

Cum acţionaţi după un cutremur:

  • Nu aprindeți focul, acest lucru este periculos.
  • Inspectați imediat dărâmăturile, poate cineva are nevoie de ajutor.
  • Nu ocupați linia telefonică fără necesitate.
  • Nu porniți apa fără a verifica sistemul.
  • Avariile industriale și incendiile sunt sateliții ordinari ai dezastrelor naturale – fiți pregătit.
  • Aveți grijă de copii: aceștia au nevoie de o supraveghere deosebită

Cum acţionaţi dacă în timpul cutremurului vă aflaţi pe stradă

  • Îndepărtați-vă de felinarele stradale, cabluri și clădiri.
  • Feriți-vă de coșuri de fum, acoperișuri din țiglă, ferestre sparte, sticlă, etc.
  • Acoperiți capul cu mîinile sau geanta.
  • Nu intrați în trecerile subterane.
  • În cazul în care dezastrul natural v-a surprins în transportul public, așteptați pînă se vehiculul se oprește și ieșiți imediat.

Cum acţionaţi dacă în timpul cutremurului dvs. vă aflaţi într-un vehicul în mişcare:

  • Opriți-vă, dacă acest lucru permite siguranţa rutieră.
  • Nu ieșiți pînă la încetarea vibrațiilor.
  • Nu vă opriți în apropierea clădirilor, copacilor, pasajelor rutiere și a cablurilor electrice.
  • Fiți atenți după încetarea cutremurului. Evitați șoselele, podurile sau drumurile înclinate, care se puteau avaria în rezultatul cutremurului.

Cum acționați dacă aţi nimerit sub dărâmături:

  • Dacă ați rămas blocat, și aceasta se referă la toate cazurile – surpări, alunecări, cutremure de pămînt – țineți minte, nu pierdeți prezența de spirit pentru a menține claritatea gîndirii. Fără hrană și apă puteți rezista suficient de mult timp!
  • Păstrați-vă calmul și încercați să vă orientați.
  • Nu aprindeți focul.
  •  Nu vă mișcați.
  • Acoperiți gura cu o batistă sau o haină.
  • Încercați să stabiliți unde vă aflați, dacă este ieșire, sunt alte persoane alături.
  • Bateți într-o conductă sau un perete pentru ca salvatorii să poată să vă găsească. Folosiți fluierul, dacă aveți unul.
  • Strigați doar dacă nu aveți altă soluție pentru a inhala o cantitate periculoasă de praf.
  • Dacă sunteți blocat de dărîmături, începeți să le mutați încet ca să păstrați puterile și să nu vă răniți cu obiecte ascuțite.

Cum acţionaţi după prima vibraţie

  • Fiți pregătit de vibrații ulterioare.
  • Când vibrațiile vor înceta, fără a pierde timp, ieșiți afară. În mod liniștit, fără panică părăsiți edificiul în modul următor: mamele cu copii, bătrânii, bolnavii, invalizii, etc.
  • Nu stați sub cabluri, conducte, cornișe.
  • Îndepărtați-vă cît mai mult de clădiri, stâlpi, garduri. Cel mai bine este să vă amplasați într-un scuar, loc pustiu, pe un teren deschis.
  • Verificați dacă sunt persoane rănite.
  • Nu mișcați persoanele grav rănite.
  • Urmați instrucțiunile serviciilor competente.
  • Folosiți telefonul doar după necesitate pentru a evita supraîncărcarea liniilor telefonice.
  • Nu vă folosiți de automobil ca să nu împiedicați echipele de salvatori să-și facă datoria.
  • Nu intrați în casă, în special una avariată, dacă simțiți mirosul de gaz sau se văd cabluri rupte. Dacă vă aflați într-o casă avariată, nu aprindeți focul.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram