Succes remarcabil pentru Grupul Purcari – 9 medalii obținute la cel mai grandios concurs internațional – Challenge International du Vin 2018 din Franța. Vinăria Purcari și-a completat palmaresul cu 5 medalii (trei de aur și două de argint), Vinăria Bostavan a obținut 3 medalii (1 aur, 1argint și 1 bronz) iar Crama Ceptura a fost medaliată cu argint.

Vinăria Purcari – cea mai medaliată vinărie din Republica Moldova și România pentru această ediție, a fost onorată cu trei medalii de aur și două de argint la Challenge International du Vin, una dintre cele mai prestigioase competiții internaționale din lumea vinurilor care a ajuns la cea de-a 42-a ediție. Vinurile premiate cu aur sunt Pinot Grigio 2017, Rosé de Purcari 2017, spumantul Cuvée de Purcari Rosé Brut 2016, iar argint au luat vinurile Negru de Purcari 2015 și Sauvignon Blanc 2017.

Colecția vinurilor Bostavan a fost completată cu trei medalii, una de aur pentru spumantul DOR Rosé Brut 2016, o medalie de argint pentru DOR Fetească Neagră & Pinot Noir 2016 și bronzul i-a revenit vinului DOR Reserve Cabernet Sauvignon 2015.

Vinul Negru de Ceptura 2014 de la Crama Ceptura a fost apreciat cu o medalie de argint. „Suntem foarte mândri de aceste rezultate remarcabile. În fiecare an vinurile Grupului Purcari reușesc să înregistreze noi succese, reconfirmându-și calitatea și devenind tot mai cunoscute. Participarea noastră la Challenge International du Vin 2018 a adus rezultate încântătoare și de această dată. Am obținut cele mai multe medalii din România și Moldova. Aceste rezultate completează cu succes portofoliul de medalii obținute de vinurile grupului la marile concursuri de profil”, a declarat Directorul de Marketing al Grupului Purcari, Sorin Bălănel.

Pentru a corespunde standardelor de calitate, vinurile participante sunt degustate în orb și analizate riguros de o echipă formată din aproximativ 800 de experți mondiali. Concursul desfășurat în perioada 20 – 21 aprilie 2018 la Palais des Congrès din Bordeaux, Franța, a reunit în acest an 31 de țări producătoare și consumatoare de vin din lume.

Președintele de onoare al acestei ediții a fost Paz Levinson, unul dintre cei mai celebri cronicari gastronomici din Franța, iar invitatul de onoare al acestei ediții – cunoscutul jurnalist gastronomic, Vincent Ferniot.
Despre Challenge International du Vin

Challenge International du Vin” este unul dintre cele mai mari concursuri de vin din Franţa şi unul dintre cele mai renumite evenimente din lume. În acest an, concursul a ajuns la cea de-a 42-a ediție. În fiecare an sunt degustate în orb peste 4000 de mostre de vin, din peste 30 de ţări ale lumii.