/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 765: Atac masiv și copil de 5 ani, rănit. Un avion militar rusesc s-a prăbușit în mare

/VIDEO/ Oferte fierbinți pentru vacanța de vară. Ce destinații recomandă agențiile de turism

30 aprilie 2018, ora 19:18

Pentru cei care nu pun accent pe condițiile de cazare, dar vor să se odihnească la natură și să beneficieze de multe excursii, agențiile turistice au pregătit oferte speciale pe litoralul din Grecia. Pentru un sejur de 7 nopți și 8 zile, moldovenii vor trebui să scoată din buzunare aproximativ 240 de euro pentru două persoane.

„O mare cu apă curată, plajă frumoasă, natura plăcută, să vadă cât mai multe excursii locale atunci avem oferta în Grecia cu 119 euro de persoană”, spune Ion Curmei, director al unei companii turistice.

Turiștilor dornici de aventuri și care dispun de un buget mai mare, companiile turistice le-au pregătit oferte pentru Dubai și Maldive: „Avem acum promoții pentru luna mai în Maldive, prețurile încep de la 700 de euro de persoană pentru o vacanță de 7 nopți și 8 zile cu zbor inclus, cazare la vilă pe malul oceanului și alimentație mic dejun. Aceeași ofertă ar costa, în mod normal, în jur de 2000 de euro de persoană”.

Pe lângă ofertele tradiționale, în acest an pentru turiștii din Moldova au apărut și câteva destinații noi.

„Este o destinație nouă destul de interesantă anul acesta, destinația Bodrum”, menționează Anastasia Țurcanu, directorul unei companii de turism.

Și dacă turiștii din țara noastră aleg să-și petreacă vacanța de vară departe de țară, străinii sunt tot mai interesați de locațiile pitorești din Moldova: „Din alte țări când vin la noi aleg drumurile cu care Republica Moldova se mândrește: Cricova, Mileștii Mici, Saharna, mănăstirile prin care noi ne mândrim”.

În timp ce unii deja și-au ales destinația de vacanță, alții încă meditează.

„Posibil în Ucraina, România, oriunde. – Nu mai departe? – Se poate și mai departe. –Dar unde ați dori să mergeți? – Italia”.

„Cred că în Bulgaria. Am mai fost și este foarte frumos și foarte plăcut acolo”.

„Pensia este mica și la mare nu putem să plecăm. –Este scump? – Este scump, foarte”.

Reprezentanții companiilor turistice spun că, față de anul trecut, fluxul de turiști care pleacă la mare a crescut cu 10%. Potrivit Biroului Național de Statistică, numai anul trecut, moldovenii au cumpărat peste 200 de mii de pachete turistice, cu 15 la sută mai multe decât în 2016.

Reporter: Carolina Russu
Operator: Vlad Coroban

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram