/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 792: Paradoxul invaziei, condiția NATO și demisie la Kiev! Rusia amenință că va ataca Polonia

ZDG: Cine îl vizitează pe Vlad Filat în penitenciarul 13?

missing
01 mai 2018, ora 10:12

„Deţinutul Filat, ca şi oricare alt deţinut din sistem, beneficiază de întrevederi de lungă durată şi de scurtă durată, în dependenţă de grafic, în dependenţă de comportament, de situaţia curentă. Actualmente, se deţine în Penitenciarul 13, el nu este sancţionat, el nu este lipsit de drepturile prevăzute de Codul de executare, vizavi de colete, vizavi de întrevederi. E bine – mersi. El este vizitat în special de rudele sale, de unii colegi, cred, de activităţi anterioare ale lui, foarte rar, de altfel. Asta ar fi. Miza este pe rudele din cercul cel mai apropiat”, afirmă Suhan.

Totodată, șeful DIP a venit cu precizări privind interdicțiile jurnaliștilor și ONG-urilor de a-i vizita pe Vlad Filat și Veaceslav Platon. „Refuzurile sunt legate de statutul respectivilor. Ei, pe lângă statutul de deţinut, pe alte episoade, mai deţin statutul de prevenit. Deci, se examinează într-un alt dosar penal. Şi iată aici, conform legislaţiei, apare declinul de competenţă, şi învoirea pentru discuţii sau interviu, în cazul de faţă, nu aparţine sistemului penitenciar. De aceea, noi nu am refuzat, pur şi simplu am răspuns instituţiilor media, lămurindu-le procedurile de acceptare a interviului dat”, a mai spus Suhan.

Vladimir Filat a fost condamnat la 27 iunie 2016 la nouă ani de închisoare cu executare, fiind găsit vinovat de corupere pasivă și trafic de influență. Politicianul a fost reţinut pe 15 octombrie 2015, după un autodenunţ al lui Ilan Şor, în care spunea că, pe parcursul mai multor ani, i-ar fi oferit lui Filat mită în sumă de 250 milioane USD. După autodenunţ, procurorul general, Corneliu Gurin, a solicitat ridicarea imunităţii lui Filat. Propunerea a fost votată de 79 de deputaţi. Ex-premierul a fost reţinut pentru 72 de ore, la 18 octombrie 2015, fiind arestat pentru 30 de zile. Mandatul de arest a fost prelungit periodic, până la condamnarea acestuia.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram