Sărbătoare duală de 9 mai! Ziua Europei și Ziua Victoriei sunt marcate astăzi în lume. În timp ce Moscova a organizat o paradă militară, statele Uniunii Europene organizează activități educaționale și transmit mesaje de unitate în această zi.

La tradiționala paradă din Piața Roșie au fost etalate și echipamentele militare deținute de Rusia, cu ocazia celei de-a 73 aniversări a victoriei Uniunii Sovietice asupra Germaniei Neziste în cel de-al Doilea Război Mondial.

Iar președinele Vladimir Putin a adresat cuvinte de laudă veteranilor în cadrul unei recepții la Kremlin.

„Ei toți sunt eroi. Noi ne aplecăm fruntea în fața lor,” a declarat Putin.

Paradă militară și la Tiraspol. În pofida protestului formulat de diplomația de la Chișinău, militarii ruși, dislocați în regiunea transnistreană, au participat totuși la parada organizată de forțele separatiste. Militarii GOTR au mărșăluit alături de militarii înrolați în armata ilegală de la Tiraspol.

Pe de altă parte, Uniunea Europeană sărbătorește astăzi Ziua Europei. În Luxemburg, oraș care găzduiește numeroase instituții europene, cetățenii au putut discuta direct cu oficialii europeni și au sărbătorit diversitatea culturală în cadrul unui târg.

În Franța, clădirea Arcului de Triumf a fost îmbrăcată în steagul Uniunii Europene. Iar în România, un drapel de 10 metri al UE a fost folosit de un grup de comunități civice pentru a trimite un mesaj guvernanților care se abat de la valorile europene.

„Vrem Europa! Nu dictatură!”

Ziua Europei marchează semnarea acordului dintre Franța și Germania în 1950, care a stat la baza formării Uniunii Europe.