O nouă ofertă electorală din partea candidatului Ion Ceban. După ce, la începutul săptămânii, el a promis locuințe sociale pentru medici, astăzi socialistul promite apartamente și terenuri pentru familiile tinere.

Ceban spune că s-a gândit la două proiecte care ar soluționa problema locuințelor pentru tineri: „Locuințe accesibile și „casa mea”. La moment programul „locuințe accesibile” pentru tinerele familii se definitivează de către Partidul Socialiștilor. Programul municipal „casa mea” pe care îl propunem prevede alocarea terenurilor în condiții preferențiale pentru construcția locuințelor”.

Ceban a spus că familiile, formate din tineri orfani, vor beneficia de locuințe sociale. Acestea, însă, urmează a fi construite din aceeași bani pe care anterior, într-o altă conferință, Ceban i-a promis pentru locuințele sociale destinate tinerilor medici.

„Decizia cu privire la alocarea în valoare de 10 milioane de lei pentru locuințele sociale a acestor sume de bani. Trebuie să vizăm în mod cert acele categorii de cetățeni care cu adevărat trebuie să beneficieze de spațiu locativ și aici în primul rând vreau să pun accent pe medici și pedagogi”, a declarat candidatul PSRM la primăria Chișinău.

„Poate repet acest lucru. În februarie anul curent noi am aprobat o decizie la consiliul municipal de alocare a 10 milioane de lei pentru locuințele sociale. Cu regret, din câte înțeleg eu nu se face nimic în această privință”, a mai adăugat Ceban.

Între altele, Ceban a mai promis tinerilor locuri de muncă și un program de creditare preferențială pentru tinerele familii aflate peste hotare, dar care vor sa revină acasă.