Pavel Filip la raport în Parlament. Premierul s-a lăudat cu realizările Guvernului în 2017. În timp ce vorbea despre creșterea salariilor și pensiilor, unii aleși i-au amintit că majoritatea pensionarilor trăiesc la limita sărăciei. Deputații din opoziție au remarcat că el nu a menționat în discursul său nici despre moartea lui Andrei Brăguță, nici despre ne-recuperarea miliardului furat. Alții i-au amintit că Moldova este la coada clasamentelor în ceea ce privește lupta cu corupția.

Filip s-a lăudat cu reforma administrației publice centrale, programul „Prima Casă”, a spus că a făcut ordine în sistemul bancar și, în viziunea lui, a stabilizat economia.

„Am reușit anul trecut o creștere economică de 4,5 %, salariul mediu pe economie a crescut cu 12 % până la 5700 de lei. Datele ne arată că economia își revine. Ne-am concentrat eforturile inclusiv pe stabilizarea sectorului bancar. Cu susținerea FMI, am făcut ordine în acest domeniu,” a declarat de la tribuna Parlamentului Pavel Filip.

În timp ce sondajele arată că majoritatea cetățenilor se considera săraci, premierul s-a lăudat cu majorarea salariilor, pensiilor și alocațiilor.

„Pensia medie pentru limita de vârstă, de exemplu, a crescut de la 1300 la 1600 de lei. În rezultat, începând cu 1 aprilie, pensia medie pentru limita de vârstă a depășit minimul de existență. Anul trecut, am majorat cu două mii de lei indemnizația unică la nașterea copilului, care anul acesta a ajuns până la 5600 de lei”, a adăugat Filip.

Deputații din opoziție l-au contrazis pe premier. Unii l-au atacat cu întrebări despre nepublicarea raportului „Kroll-2” și miliardul de dolari nerecuperat.

„Raportul dvs. seamănă a beletristică, dar 75% din pensionari primesc pensii mai mici decât minimumul de existență care, potrivit raportului dvs. este de 1860 lei și 30 de bani. Iar un copil cu dizabilitate severă. După toate indexările primește 840 de lei. Cum credeți, poate el trăi cu 840 de lei?”, a întrebat deputat PCRM Elena Bondarenco.

„De ce nu ați făcut acest lucru în perioada când erați la guvernare? Tot ce facem noi acum este că punem bazele dezvoltării unei țări,” i-a răspuns Filip.

Mă tem că până veți construi fundamentul, mulți nu vor mai vedea clădirea,” a specificat Bondarenco.

„V-ați lăudat bine. Angajamentul principal. A fost întoarcerea miliardului. De ce în problema miliardului nu s-a făcut nimic până acum?”, l-a apostrofat Ghimpu.

„Și eu nu sunt satisfăcut cum a mers în toată această perioadă această investigație. Doi ani și jumătate de investigație, istoria ne demonstrează că nu sunt suficienți,” i-a răspuns premierul.

„Domnule Prim-ministru, acestea sunt povești. Șor e viu, ce umblăm noi cu Kroll-ul și căutăm banii prin Europa. Ce umblăm domnule și plătim Kroll – 2 bani când Șor „guliaet sebe po Evrope”?” l-a întrebat Ghimpu.

Alți deputați au încercat să afle de la Filip din ce motiv cele mai importante decizii în stat se anunță nu de la tribuna Guvernului sau Parlamentului, ci la briefingul PD de către Vlad Plahotniuc, omul fără nici o funcție în stat?

„Cum se face că contrar tuturor normelor constituționale, în fiecare marți, iese coordonatorul și decide asupra chestiunilor fundamentale de administrare a statului?” a întrebat Tudor Deliu, deputat PLDM.

„Problemele care sunt mai mari în țară sunt discutate pe larg pentru că, dincolo de echipa guvernamentală mai avem și colegi de partid care au experiență,” i-a răspuns premierul.

„Eu aș propune în cazul de față să mutăm sediul Guvernului pe strada Bulgară, iar în Guvern să organizăm concerte sub cortina albastru cu trandafir cu interpreți siberieni,” a menționat Deliu.

Au urmat și alte critici în adresa Guvernului. „La 26 august 2017, Andrei Braguță a fost găsit mort în Penitenciarul nr. 16 fiind în detenție preventivă. Nici un cuvânt nu este menționat despre acest caz ieșit din comun în raportul domnului Filip.”

„Suntem la coada clasamentelor mondiale privind lupta împotriva cu corupției. Cu aceasta trebuia să începeți, domnule Filip,” a adăugat Tudur Deliu, deputat PLDM.

„Lupta cu corupția s-a redus doar la înlăturarea oponenților politici și consolidarea PD-ului. Credeți că Bruxellesul nu vede că în Guvern au venit complicii la furtul miliardului?” a întrebat Ghimpu.

Democratul Marian Lupu, i-a sărit în apărare premierului. „Nu a fost un raport triumfalist. Punând în evidență atât lucrurile pozitive și reușitele, cât în egală măsură problemele și dificultățile existente”, a declarat Lupu.

Guvernul Filip a fost învestit la sfârșitul lunii ianuarie 2016. Miniștrii au depus jurământul la miez de noapte, în timp ce Parlamentul era înconjurat de mii de protestatari care cereau alegeri anticipate. Anul trecut, urmare a reformei administrației publice centrale, numărul ministerelor a fost redus, iar jumătate din Cabinetul de Miniștri a fost înlocuit tot urmare a unui briefing a liderului PD.