Doi turişti britanici au fost răpiţi, iar un agent de securitate a fost ucis, în timpul unei călătorii în Parcul Naţional Virunga din Republica Democrată Congo, au anunţat autorităţile locale, potrivit site-ului cotidianului Time, citat de Mediafax.

Vehiculul în care cele trei persoane se aflau a fost prins într-o ambuscadă în apropiere de oraşul Goma, a declarat un purtător de cuvânt al Institutului Congolez de Conservare a Naturii.

Ministerul britanic de Externe a confirmat incidentul, transmiţând că este în contact cu autorităţile din Congo pentru a soluţiona problema.

În zona parcului natural activează mai multe grupuri rebele care sunt responsabile pentru o serie de atacuri armate şi răpiri.

Parcul Naţional Virunga, parte din Patrimoniul Mondial UNESCO, găzduieşte aproximativ un sfert din populaţia globală de gorile de munte, o specie pe cale de dispariţie.