Cele mai afectate de grindina sunt raioanele Călăraşi şi Anenii Noi. Din fotografiile și imaginile video postate pe rețelele de socializare se vede că grindina a acoperit pământul. Contactat de TV8 primarul satului Horodiște s-a plâns că agricultorii au pierderi mari.
„Pe sat pagubele sunt parțial de 60%, dar în extravilanul satului, unde avem vreo 6 agenți economici au prună și viță de vie. Noi acum suntem în câmpul de viță de vie și e distrus totul la 90%. O rupt toți strugurii la vița de vie și toate prunele parcă sunt împușcate, absolut toate. Pierderile sunt colosale. Dacă o să culeagă din toată roada 7-8% până la 10 o să fie bine, dar nu credem,” susține Petru Ceban, primarul localității Horodiște.
Cei de la Ministerul Agriculturii spun că localitățile afectate nu sunt acoperite de „scutul” anti-grindină.
„Dimensiunile au fost cât nuca. Adică până la 3 cm diametrul. Suprafața nu este acoperită de instalații anti-grindină. Ele nu sunt peste tot deci Anenii Nou, Căușeni, Ștefan Vodă partea aceasta nu este acoperită. Respectiv intervenția serviciului anti-grindină a fost, dar pe măsură ce norul era la distanță foarte mare, el oricum cădea această grindină și nu a reușit să se topească până jos. Respectiv, s-au primit acele boabe de grindină de 2-3 mm, în unele cazuri sub formă de fulgi, lapoviță,” a declarat Vasile Șerban, șef de direcție la Ministerul Agriculturii.
Autoritățile urmează să estimeze pagubele după care se va solicita intervenția Guvernului în vederea susținerii fermierilor. Potrivit reprezentanților ministerului Agriculturii, de la începutul sezonului au fost lansate 1.290 de rachete anti-grindină