Ion Ceban vrea să reformeze gospodăria locativ-comunală din capitală. Potrivit lui, majoritatea din cele 23 de SEL-uri care, chipurile, activează în Chișinău, sunt nefuncționale.

Candidatul socialiștilor la funcția de primar a spus că urmare a reformei pe care o va impune, vor rămâne doar 5 întreprinderi de gestionare a fondului locativ.

„Din cele 23 de întreprinderi de gestionare a fondului locativ, așa numitele „jăcuri”. La momentul de față, practic, marea majoritate se află în insolvabilitate. Sunt acumulate datorii de sute de milioane,” Ion Ceban, candidat PSRM.

Potrivit lui Ceban, reforma include dotarea cu tehnică și asigurarea angajaților cu tichete de masă și locuințe. O altă promisiune a socialistului este majorarea salariilor cu 20%. Numai că banii abia urmează a fi identificați.

„Considerăm absolut real ca după reforma în acest domeniu pe care intenționăm să identificăm posibilitatea de a majora salariile angajaților,” a menționat Ceban.

Ceban se angajează să prezinte, nu să realizeze această reformă până la sfârșitul lunii noiembrie curent.