Programele electorale ale Silviei Radu, Andrei Năstase și Ion Ceban au fost criticate dur de liberalul Valeriu Munteanu în cadrul unei conferințe de presă. Potrivit liberalului, Ion Ceban și Andrei Năstase au venit în campania electorală cu programe care conțin puncte asemănătoare, iar programul Silviei Radu este asemenea unui referat pentru elevii de clasa a patra. Asta în condițiile în care tot Munteanu spune că oponenții săi s-ar fi inspirat din programul lui electoral.

Aceștia trei au programe foarte asemănătoare. Mai mult decât atât, Năstase și Ceban s-au acuzat reciproc că, în proporție de 60% la sută unul ar fi copiat de la celălalt programul,” a declarat Munteanu.

Munteanu a mai spus că i s-a propus să se retragă din cursa electorală în favoarea lui Andrei Năstase. În acest sens, liberalul i-a făcut o invitație candidatului PPDA la dezbateri pentru a discuta programul electoral.

Eu fac o invitație personală D-nului Năstase pentru ca să ne întâlnim împreună, doar eu și dumnealui, la o dezbatere, atâta timp cât va fi nevoie, două-trei ore,” a adăugat liberalul.

Silvia Radu nu ne-a răspuns la telefon pentru a benefica de dreptul la replică, iar Andrei Năstase ne-a spus că nu vrea să comenteze ceea ce el a numit „aberațiile lui Munteanu”. Aceeași atitudine a avut-o și candidatul PSRM în cadrul unei conferințe.

Sănătate urații domnului Munteanu și să-l mai întrebați când mută Aeroportul în locul Academiei de Științe, Academia de Științe în locul Gării Feroviare, Gara Feroviară în locul la alte lucruri…Haideți pornim pe ironie, dar până la urmă,” a declarat socialistul Ceban.

Munteanu a profitat de prezența jurnaliștilor și a mai reiterat câteva promisiuni. Între acestea: reducerea facturilor la energia electrică și termică și revizuirea concesionării Aeroportului Chișinău.