Coreea de Nord a ameninţat miercuri că anulează summitul prevăzut la 12 iunie între liderul său, Kim Jong Un, şi preşedintele american, Donald Trump, din cauza manevrelor militare din Sud, a informat agenţia sud-coreeană Yonhap, citată de Agerpres.

Phenianul a anulat, de asemenea, o întâlnire la nivel înalt prevăzută miercuri cu Seulul pentru a protesta faţă de exerciţiul militar anual Max Thunder la care participă armatele sud-coreeană şi americană, a afirmat Yonhap, citând agenţia oficială nord-coreeană KCNA.