/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 764: Explozii la Harkov și Zaporojie. Germania va transfera de urgență mii de obuze Kievului

/VIDEO/ Apa care curge la robinetele din Ghidighici nu e bună nici la spălat rufe: „E galbenă și e cu miros de rugină”

15 mai 2018, ora 18:54

Din cauza calității proaste a apei, în casa Zinaidei Beșelea s-a defectat mașina de spălat, boilerul și robinetul. Femeia spune că își face griji și pentru sănătatea membrilor familiei: „Acesta este scutecul copilului cu care am băit-o aseară și iată cum a fost scutecul de la bun început și iată acum, dintr-o singură spălare. Miroase urât, e imposibil să gătești, e imposibil să speli vasele cu ea. Rugina se sedimentează și pe vase, până nu folosești bicarbonat de sodiu nu se curăță acea rugină, chiar și cada, înainte eu spălam cada cu bicarbonat de sodiu și cu oțet acum folosesc chimie grea”.

La vecini – aceeași problemă: „Uitați-vă, iată apa curge roșie, iată toată ziua spălăm, ștergem aici și tot e roșu”.

„Asta-i apă din robinet și îi dorim Silviei Radu ceai dimineața să facă din apa asta. Acum s-a mai limpezit, dar e galbenă, e cu rugină cu miros de rugină. E imposibil dimineața să-ți speli dinții, apare miros și gust de metal”, spune Constantin Trepăduș, localnic.

Aceeași situație și la grădinița din localitate. Conducerea instituției spune că este nevoită să recurgă la diferite metode pentru a putea folosi apa la prepararea bucatelor.

„E foarte greu pentru că trebuie să o fierbem permanent de două ori apa asta, îi strașnic s-o lași așa și s-o dai la copii. Copiii nu beau apă de asta, noi primim apă de băut. Vin de doua-trei ori pe săptămână și iau analize la apă, dar e foarte rea și nu ne dau nici un răspuns”, spune Maria Bubulica, șefă de gospodărie la grădinița Ghidighici.

Deși a fost supusă analizelor de laborator, sătenii încă nu au primit un răspuns. Contactat de TV8, șeful Departamentului Apă Canal-Chișinău, Arcadie Rusnac a explicat: „Acolo este puțin ridicat fierul și fierul se oxidează și se face rugina ceea care se depune. De a face o stație locală de tratare care costă o grămadă de bani pentru un debit așa mic nu face. După calculele economice, se demonstrează că mai rezonabil este de a conecta rețelele din zona respectivă cu rețelele centralizate”.

Autoritățile locale susțin că au elaborat un proiect de purificare a apei, dar este costisitor și nu se știe când va fi implementat.

„E foarte greu de spus, până când nu am văzut documentele, nu știu suma, e necesar să fie devizul de cheltuieli calculat deja ca apoi să avem cifrele să le punem pe masă, iată de asta avem nevoie de suma respectivă”, a menționat Serafim Isac, primar Ghidighici.

Pentru soluționarea problemei, Primăria solicită ajutorul instituțiilor responsabile. Planifică să vândă și câteva terenuri pentru a acoperi o parte din cheltuieli.

Reporter: Galina Timuș
Operator: Vlad Coroban

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram