Consiliul Coordonator al Audiovizualului a respins solicitarea de prelungire a licenței terestre a postului de televiziune TV8. Instituția regulatorie invocă depunerea întârziată a cererii de prelungire a licenței. De cealaltă parte, administrația TV8 spune că nu este de acord cu decizia CCA și o va ataca în instanța de judecată.

„Noi cerem, am depus cerere de prelungire licenței în baza articolului cu numărul 24 al audiovizualului. Este opinia dumneavoastră, o respectăm, dar noi ne ținem de altă opinie care am argumentato în prezentarea dumnevoastră făcută de juriștii de la noi. – Noi ne ținem de norma constituției care spune că legea organică este mai presus decât o hotărâre. – Eu pledez pentru poziția care a fost prezentată de către colegii mei de la Direcția Juridică, nu am temei să nu le dau încredere, ei mi-au argumentat și au zis că această motivație nu reprezintă nici o modalitate pentru a satisface doleanța dumneavoastră. Dumnevoastră știți că că Republica Moldova… doi juriști câte opinii au”.

Olga Guțuțui, membra CCA spune că nu vede o problemă în prelungirea licenței terestre a postului TV8, explicând că Legea care prevede trecerea la televiziunea digitală a intrat în vigoare în luna februarie 2018, exact în perioada când licențele postului nostru erau valabile: „Consider o cerere întemeiată pentru că legea de modificare a termenului cu privire la tranziția la digital a intrat în vigoare și a fost votată în februarie 2018 exact în perioada când licențele acestui post de televiziune erau valabile. Ei au tot dreptul să pretindă pentru prelungirea licenței de emisie, ori nu este vina unui radio-difuzor că la noi tranziția la televiziunea digitală se amână de azi pe mâine și noi nu știam la data de 31 decembrie 2017 dacă dacă ea va fi prelungită până în 2020 s-au nu va fi prelungită. De asta eu cred că cererea lor este întemeiată și este în dreptul lor”.

„Noi zilnic primim zeci de sunete la numărul nostru de telefon de la TV8, oamenii se plâng, oamenii din localități, din jurul Chișinăului s-au din Bălți care sunt conectați la antenă analogică, pentru noi a fost un șoc să aflăm câtă lume este conectată la antenă analogică”, spune Natalia Morari, președinte Media Alternativa.

Directorul știrilor TV8, Mariana Rață spune că postul nostru difuzează doar produse audiovizuale calitative, iar neprelungirea licenței terestre ar îngrădi accesul telespectatorilor la o informație obiectivă și calitativă: „Mie mi se pare că în Republica Moldova există foarte puține produse audio-vizuale calitative, produse care aduc în casele oamenilor produs bun, produs fără a fi influențat politic, fără de a discuta interese de manipulare și de nu știu cum. Eu cred că postul de televiziune TV8 a demonstrat până acum, există careva carențe pentru că numai cel care nu face nimic nu greșește, dar cred că postul de televiziune TV8 a demonstrate că este un post care are scopul de a face…”.

„Așa se crează impresia că există lege unde pentru anumite posturi TV, sunt cinci posturi TV pentru care lege în țara asta nu-i”.

Și avocata postului TV8, spune că CCA admite o absurditate.

„Nu poți să-i ceri unei persoane să îndeplinească un act care nu este prevăzut de legislație. Ei consideră că am depus cererea cu o încălcare de 30 de zile însă atunci când trebuia în opinia CCA în acea zi acel drept nu exista, era un drept neprevăzut de legislația în vigoare în speța codului audiovizualului”, susține Viorica Grecu, avocat TV8.

Aceasta nu este prima dispută dintre TV8 și CCA. În august 2017, TV8 a solicitat cesionarea licenței de la Compania Analitic Media Grup, care gestiona postul TV7, către Asociația Media Alternativă. CCA a încercat să blocheze procedura și abia în decembrie 2017 a aprobat cesionarea.

Reporter: Carolina Russu