O fetiță de 8 ani a fost lovită de mașina unui echipaj al Serviciului de Patrulare. Accidentul a avut loc pe strada Bernardazzi din capitală. Copila a fost transportată la spital cu diverse leziuni, de un alt echipaj de poliție, iar omul legii implicat în accident a plecat de la locul faptei.

Martorii susțin că fetița se juca peste drum de casa în care locuiește, a vrut să traverseze, dar a fost tamponată de mașina de poliție care se deplasa cu viteză.

„A lovit-o chiar aici lângă poartă, i-a umflat capul, i-a dezbătut dinții din față și din spusele la vecini tot ei au dus-o până aproape de spital și de acolo a venit alt echipaj și au dus-o până aproape la spital”, menționează un martor pentru  Crime Moldova.

Mama victimei a comunicat că, la telefon, polițistul care se afla la volan i s-a plâns că are probleme cu șefii pentru că a fost deteriorat automobilul. Mai mult, acesta ar fi amenințat-o cu aplicarea amenzii pentru că nu are grijă de copil.

„Ei erau în stres, șoferul tremura, o ștergea pe mâini, pe picioare și spunea că tot normal, nu sunt rupte mâinile și picioarele înseamnă că tot normal, eu îi spun că fata e fără cunoștință. Să chemați salvarea eu strigam în gura mare, eram în șoc și ei au spus că tot normal”, povestește mama copilei pentru Crime Moldova

Pe de altă parte Inspectoratul General al Poliție a emis o precizare în care anunță că echipajul poliției capitalei se deplasa la o chemare cu girofarul inclus și a tamponat minora care traversa strada neregulamentar împreună cu mama sa. În comunicat se menționează că fetița nu a avut nevoie de spitalizare.

Potrivit poliției pe acest caz a fost inițiat un proces contravențional și o anchetă de serviciu pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care a avut loc acest incident, și vor fi examinate acțiunile angajaților poliției.