Andrei Năstase susține că este gata să discute cu Ion Ceban, doar că în cadrul dezbaterilor organizate de televiziuni, nu în centrul Capitalei în fața Arcului de Triumf.

„Mi-am asumat angajamentul de a merge la niște posturi TV. E devreme zic eu să ne învârtim în jurul Arcului de Triumf. Acum avem de muncit, nu de triumfat. Nu am să intru în jocul unor circari”, a menționat Năstase în cadrul unei conferințe de presă.

Liderul Platformei DA a mai adăugat că va participa la dezbaterile care sunt organizate în conformitate cu legislația Republicii Moldova și cu regulamentele aprobate de autorități: „Iată de ce, ei cu circul, noi cu munca. Asta știu, asta am învățat acasă: să muncesc și să ajung la cât mai multă lume. Ieri am fost la o instituție medicală, am avut o întâlnire cu medicii, după care am fost în suburbii, am discutat cu oamenii”.

Menționăm că, Ion Ceban l-a chemat pe Andrei Năstase la dezbateri publice în fiecare zi, pentru a discuta despre problemele Chișinăului. Totuși, liderul Platformei DA nu a dat curs invitației, iar socialistul l-a așteptat deja două zile în fața Arcului de Triumf.