Guvernul de la Chișinău a aprobat în ședința de astăzi, 24 mai, hotărârile privind inițierea negocierilor în acest sens cu partea ucraineană. Totodată, Cabinetul de miniștri a ajustat cadrul legal pentru cele șase puncte comune deja existente: „Criva-Mamalîga”, „Larga-Kelmențî”, „Briceni-Rossoșanî”, „Giurgiulești-Reni”, „Cuciurgan-Pervomaisc” și „Palanca-Maiaki-Udobnoe”.
Controlul comun este organizat conform principiilor „Ghișeului Unic” și „Opririi Unice”, ceea ce înseamnă că persoanele și mărfurile sunt supuse unui singur filtru de control, ceea ce, pe de o parte, reduce semnificativ timpul de traversare a frontierei, iar pe de altă parte, diminuează riscurile de fraudare sau corupție.
Republica Moldova și Ucraina au la frontieră 67 de puncte comune de trecere, dintre care 25 sunt pe segmentul transnistrean.