Suntem în secolul XXI, iar elevii multor școli din Moldova așa și nu dispun de condiții minime de igienă. În unele instituții, toaletele arată dezastruos – nu au uși, lipsește apa, iar produsele de igienă folosite amintesc de perioada sovietică.

Veceul Gimnaziului din satul Ratuș se află în afara instituției. Acesta nu are canalizare, ci niște găuri săpate în pământ încă în perioada sovietică. Directoarea spune că veceul a fost renovat recent.

„Anul acesta ne-am străduit să renovăm un pic veceul, dar ne așteptăm la ceva mai bun – un veceu cu condiții mai bune. Noi lucrăm cu tot ce se poate pentru a îmbunătăți starea sanitară și igienică a copiilor noștri. Avem apă într-o parte a școlii unde copii mănâncă și acolo își spală și mânuțele și în cabinetul medical. Ne străduim, dar alte ieșiri nu avem”, susține Feodora Boaghe, directoarea Gimnaziului Ratuș.

Elevii își doresc veceuri moderne, dar nu cred că cineva îi va auzi și le va rezolva problema.

„Ar trebui să arate în opinia mea ca un veceu modern care să dispună de toate facilitățile.”

„Dacă am avea unde să facem veceul în interiorul școlii în primul rând ar trebui apă de tras pentru că un veceu, două la atâția copii nu ajunge.”

La Drăsliceni – aceeași problemă. „Noi cu puteri proprii am făcut un mini punct igienic în școală, dar acuma suntem la etapa a doua de reparație capitală a veceurilor interne. E o bucurie pentru noi vă spun sincer. Veceul exterior este bine reparat, întotdeauna este hârtie igienică, dar nu avem apă chiar în veceu, dar la intrarea în școală avem un mic bloc sanitar,” a menționat Ludmila Cantaragiu, directoarea Gimnaziului Drăsliceni.

Elevii spun că vor un veceu cu lavoare, ca să poată să-și spele mâinile. „Să fie dotat cu lavoare, să fie frumos amenajat, să fie uscător de mâini, strictul necesar.”

Pentru a sensibiliza autoritățile asupra acestei probleme, la 1 iunie fondatoarea grupului Părinți Solidari va organiza un marș cu sloganul „Marea Săpuneală”. În cadrul manifestației, participanții vor cere autorităților ca, până la următoarele alegeri, toate școlile din capitală să respecte standardele minime de igienă, iar ulterior, campania să continue și în școlile din restul țării.

„70 de procente din elevi ne spun că nu este aproape niciodată s-au chiar niciodată săpun în veceul lor și 75 de procente confirm lipsa hârtiei igienice. Peste 60 la sută din ei spun că nu sunt mulțumiți de condiții. În oraș, situația e un pic mai bună,” susține Ala Revenco, fondatoarea grupului „Părinți Solidari”.

„Nu mă plâng absolut deloc. Avem și hârtie și săpun și separatoare și uși,” a spus Adrian Andronic, președinte AO Orașul Meu.

În liceul unde învăț eu, situația este destul de bună și chiar sunt mândră în comparație cu ceea ce am văzut,” a menționat Nina Albu, eleva Liceului Teoretic „Ghoerghe Asachi”.

Conform datelor oficiale, doar 10 la sută din gospodăriile casnice de la sate dispun de grupuri sanitare moderne. In celelalte cazuri, veceu este numit știubeiul din scânduri din grădină.

Reporter: Carolina Russu
Imagine: Oleg Cozlov, Tudor Bigu