Un agent economic din Capitală a fost obligat de către Judecătoria Chișinău să achite despăgubiri companiei Hugo Boss de zeci de mii de lei, pentru încălcarea drepturilor exclusive asupra mărcilor. Mai exact, Hugo Boss Trade Mark Management Gmbh&Co. KG și Hfc Prestige International Operations Switzerland Sarl s-au adresat în instanță împotriva comerciantului din Republica Moldova și au solicitat repararea prejudiciului moral și material. Companiile au fost reprezentate de către avocatul Dorian Chiroșca, transmite Bizlaw.md.

Pârâtul, SC ”Vlacotal” SRL, este un agent economic care își desfășoară activitatea de antreprenor într-un magazin-depozit, iar domeniul de activitate este comercializarea cu amănuntul și angro a produselor de uz casnic. Acesta vinde inclusiv parfumuri pe care sunt aplicate mărci similare cu mărcile notorii ale companiilor reclamante, precum: BOOS, HOGU BOOS, HOGO by HOGO, ENABLE EUPHONIC, Luca BOSSI și altele. În instanță s-a menționat că vânzarea produselor de parfumerie cu mărci similare cu mărcile notorii ale companiei reclamante reprezintă un act de contrafacere, care se mai confirmă prin faptul că reclamanta nu au încheiat nici un contract de distribuție cu pârâtul pentru ca aceasta să comercializeze parfumuri cu mărci similare cu cele care le aparțin. La fel, părțile nu au avut vreodată relații comerciale.

În adresa agentului economic din Republica Moldoba a fost trimisă o solicitare de a sista comercializarea produselor, la care pârâtul nu a fost oferit vreun răspuns. Reclamanții au făcut trimire la o decizie a Curții de Apel Chișinău din 2015, care a fost menținută de către Curtea Supremă de Justiție, prin care marca BOSS a fost recunoscută drept marcă notorie.

La fel, reclamanții au mai indicat că mărcile Luca BOSSI, BOOS, HOGU BOOS, BOOS care sunt similare cu mărcile reclamantei, sunt folosite pentru aceleași produse de parfumerie, uleiuri esențiale, loțiuni pentru păr, care coincid cu produsele pentru care sunt înregistrate mărcile BOSS, HUGO BOSS, și altele, astfel acest lucru afectează grav imaginea acestor mărci, respectiv existența unui conflict fiind eminentă.

În cererea de chemare în judecată s-a mai precizat că deoarece mărcile reclamantelor au dobândit un renume în Republica Moldova, prin folosirea unor semne identice cu mărcile, fără motive întemeiate, se profită de caracterul distinctiv ori de renumele mărcii sau folosirea semnului cauzează titularului mărcii un prejudiciu. Fapta pârâtului se încadrează și în ipoteza prevăzută de lit. (c) al art. 9 alin. (1) al Legii privind protecția mărcii.

Judecătoria Chișinău a admis parțial cererea de chemare în judecată depusă de Hugo Boss Trade Mark Management Gmbh&Co. KG și Hfc Prestige International Operations Switzerland Sarl, împotriva SRL ”Vlacotal”, privind stabilirea încălcării drepturilor exclusive asupra mărcilor.

Instanța a constatat că desemnările verbale BOOS, HOGU BOOS, HOGO BY HOQO, LUCA BOSSI sunt similare cu mărcile BOSS HUGO, BOSS NUMBER ONE, HUGO BOSS, HUGO BOSS DARKE BLUE, HUGO HUGO BOSS WOMAN.

La fel, s-a constatat că folosirea neautorizată a desemnărilor verbale încalcă drepturile de proprietate intelectuală și a dispus interzicerea folosirii, prin orice acte comerciale, a mărfurilor cu desemnările verbale BOOS, HOGU BOOS, HOGO BY HOQO, LUCA BOSSI similare cu cele ale Hugo Boss Trade Mark Management.

Instanța a dispus încasarea în beneficiul HFC Prestige International Operations Switzerland 88.397 de lei pentru repararea prejudiciului material și 186,50 de lei cu titlul de alte cheltuieli. La fel, s-a dispus încasarea sumei de 88.397 de lei cu titlu de reparare aprejudiciului moral. Mai mult, agentul economic a fost obligat să publice dispozitivul hotărârii judecătoreștoi în două surse mass-media. Hotărârea este cu drept de apel.

Amintim că, recent, Curtea Supremă de Justiție a decis în favoarea proprietarei unui butic de la Piața Centrală, într-un litigiu de apărare a mărcii intentat de compania Adidas.