/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 790: Odesa și Kiev – supuse atacurilor cu drone. Cel puțin șapte persoane au fost rănite

O nouă nuntă în „Game of Thrones”. Kit Harington şi Rose Leslie se vor căsători pe 23 iunie

missing
26 mai 2018, ora 12:08

Căsătoria celor două staruri de televiziune va avea loc pe 23 iunie, potrivit unui anunţ publicat de Oficiul de stare civilă din Huntly, o localitate din comitatul Aberdeenshire.

Cei doi actori – care s-au cunoscut în 2012 în timpul filmărilor de la acest popular serial TV – au interpretat un cuplu de îndrăgostiţi în “Game of Thrones”, Jon Snow şi Ygritte.

Kit Harington şi Rose Leslie şi-au anunţat logodna în 2017 prin intermediul unui anunţ oficial publicat în The Times.

La doi ani după ce s-au cunoscut, Rose Leslie, în vârstă de 31 de ani, a părăsit serialul “Urzeala Tronurilor”, în timp ce Kit Harington, în vârstă tot de 31 de ani, a devenit interpretul unuia dintre cele mai populare personaje din acest show TV şi a apărut în fiecare episod al producţiei.

Într-un interviu acordat pentru L’Uomo Vogue, Kit Harington a spus că i-a fost foarte uşor să se îndrăgostească de Rose Leslie, iar cea mai frumoasă amintire a lui despre filmările de la “Game of Thrones” reprezintă momentul în care a cunoscut-o pe viitoarea lui parteneră de viaţă, în Islanda, în 2012.

Actriţa Rose Leslie joacă în prezent în serialul “The Good Fight”.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram