În urma selecției naționale World Next Top Model Moldova 2018, Marina Guzic a fost desemnată oficial să ne reprezinte țara în cadrul competiției World Next Top Model 2018, care va avea loc în Beirut - Liban, în perioada 10 iunie – 02 iulie 2018. Marea finală este programată pentru data de 1 iulie 2018. În competiție vor fi prezente 40 de candidate din tot atâtea țări.

Marina Guzic locuiește în Chișinău, are 23 de ani și este absolventă a Colegiului de Arte Plastice și Facultatea de Științe Politice și Relații Internaționale Diplomatice din cadrul Universității de Studii Europene din Moldova, primind nota 10 la teza sa de licență intitulată „Fenomenul terorismului internațional în procesul ciocnirii civilizațiilor”.

Marina vorbește fluent două limbi străine: engleza și rusă. Este pasionată de artă, călătorii și ciclism. Lucrând ca și însoțitoare de bord în cadrul Qatar Airways timp de un an și jumătate, a vizitat peste 30 de țări. Ca și planuri de viitor, Marina își dorește să ocupe o funcție de conducere într-o companie internațională sau să-și întemeieze propria afacere și să devină o femeie de afaceri de succes.

„Mă simt extrem de onorată să-mi reprezint țara în cadrul competiției internaționale de frumusețe World Next Top Model 2018, o realizare pe cât de neașteptată pe atât de mult dorită. Este pentru prima dată când particip într-o competiție internațională de frumusețe și simt că am o mare responsabilitate, aceea de a-mi promova și reprezenta țara la cel mai înalt nivel. Deși voi concura cu alte 39 de concurente din tot atâtea țări, unele posibil cu o experiență mai bogată decât mine în acest domeniu, fiind o fire perfecționistă, voi face tot ceea ce-mi stă în putință să mă clasez pe un loc cât mai bun pe podium și de ce nu, să aduc coroana în Moldova. Mă bucur că am această oportunitate, de a acumula experiența și de a cunoaște oameni din atât de multe țări”, a declarat Marina Guzic. De asemenea, tânăra a invitat moldovenii să o susțină.