/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 792: Rachete secrete și copii întorși acasă. Rusia vrea să saboteze summitul de pace

/VIDEO/ UPDATE. Primarul satului Chioselia Rusă, reținut în urma perchezițiilor din sudul țării. Este vizat într-un dosar privind delapidarea de bani

missing
28 mai 2018, ora 18:14

Din probatoriul administrat până în prezent, în ceea ce privește infracțiunea de delapidare a mijloacelor bănești din Fondul Ecologic, a rezultat că întreprinderea ce activează în domeniul construcțiilor inginerești în perioada anului 2016, a fost desemnată câștigătoare la cinci Licitații publice desfășurate de către primăriile localităților rurale din sudul țării. Contractele în valoare de 41 milioane lei erau destinate construcției de apeducte, canalizare, stații de pompare și purificare.

Suspecții ar fi acționat conform unui plan infracțional determinat, urmărind scopul delapidării mijloacelor bănești din Fondul Ecologic, eliberați pentru implementarea unui proiect local de construcție a sistemului de canalizare, stațiilor de pompare și purificare în satul Chioselia Rusă r. Comrat UTA Găgăuzia în valoare de 7,23 milioane lei.

Potrivit schemei infracționale deconspirate în urma acțiunilor de urmărire penală, aceștia introduceau date denaturate în actele de recepție a lucrărilor executate, acestea nefiind executate iar utilajele indicate nefiind instalate de facto. Totodată, au fost admise cheltuieli nejustificate și ireale, acestea fiind atribuite la costuri indirecte aferente contractelor de construcție, fapt ce a dus la delapidări în proporții deosebit de mari (milioane de lei).

Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor de fapt și răspunderii juridice a făptuitorilor.

Acestea nu sunt singurele dosare penale ce vizează delapidarea banilor Fondului Ecologic de Stat. În 2015, au fost inițiate șapte cauze penale, după ce Procuratura Generală a investigat mai multe încălcări stabilite de Curtea de Conturi. Atunci au fost verificate 38 de proiecte ecologice. Doi ani mai tarziu, în 2017, nouă persoane, inclusiv primari și consilieri locali din Strășeni, precum și un şef de la Fondul Ecologic și administratorii mai multor firme au fost reţinuți, fiind suspectați că ar fi trucat mai multe licitații publice vizând construcţia sistemelor de canalizare şi stațiilor de epurare în mai multe localităţi – prejudiciul fiind evaluat la zeci de milioane de lei. Despre soarta acestor dosare, însă, procurorii nu au mai anunțat nimic.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram