Grecia este din nou paralizată de grevă. Membrii a două dintre cele mai mari sindicate din țară au declanșat astăzi greva generală, protestând împotriva introducerii unor noi măsuri de austeritate. Circulația transportului public, aerian, feroviar și maritim a fost dată peste cap, chiar în prag de sezon estival.

Au fost amânate numeroase zboruri, transportul public a circulat în reprize, iar trenurile care conectează Atena de aeroport au rămas în gară. Mai mulți jurnaliști au protestat și ei, anulând buletinele de știri. La marșurile greviștilor au participat inclusiv studenții și pensionarii.

„Este secolul XXI și este nedemn să trăim într-o sărăcie ca aceasta”

„Guvernul trebuie să înceteze să ne fure banii. Asta au făcut până acum!”

Greva generală are loc pe fundalul operării unor noi reduceri de pensii și creșterii taxelor în următorii doi ani. Măsurile de austeritate au fost agreate de Guvernul elen, în ciuda opoziției cetățenilor, în schimbul obținerii suportului financiar din partea Uniunii Europene, în 2015, pentru depășirea crizei economice. Până în acest moment, tara a primit aproximativ 260 de miliarde euro. Criza mondială a afectat Grecia începând cu 2009, devenind prima țară din UE incapabilă să restituie o datorie către Fondul Monetar Internațional.