Promo-LEX a efectuat o simulare prin care rezultatele acumulate de concurenții electorali au fost pliate pe cele 11 circumscripții uninominale în municipiul Chișinău. Astfel, dacă în primul tur PSRM ar fi câștigat în nouă circumscripții, în cel de-al doilea tur Platforma DA ar câștiga un număr mai mare de mandate decât socialiștii: 6 vs 5.

„Potrivit informației din primul tur de scrutin din 11 circumscripții constituite, PSRM ar fi obținut nouă mandate de deputat. Adică un scor de 46% ar fi acumulat în jur de 80% din mandate disputate pe teritoriul circumscripției uninominale Chișinău, iar două ar fi fost câștigate de Platforma DA”, a menționat Pavel Postică, director de program Promo-LEX.

La simularea rezultatelor din turul doi situația s-a schimbat, astfel încât de această dată se atestă o inversare a situației. Platforma DA ar fi câștigat în șase circumscripții, comparativ cu două în turul întâi, iar PSRM ar pierde patru circumscripții și ar câștiga doar în cinci.

În concluzie, dacă alegerile parlamentare se vor desfășura într-un singur tur de scrutin, PSRM ar câștiga 9 circumscripții. De cealaltă parte, în eventualitatea parlamentarelor cu două tururi de scrutin, socialiștii ar câștiga doar în 5 circumscripții.

„Nu este chiar atât de adevărat că victoria a fost obținută doar în suburbii de un candidat, pentru că vedem că repartizat pe circumscripții, victoria poate fi adjudecată și de alții”, a conchis Postică.

Repartizarea voturilor conform circumscripțiilor uninominale în baza rezultatelor turului I, comporativ cu turul II:

Circumscripția 23: (PSRM)
Turul I: Năstase – 28,7%, Ceban – 46,6%
Turul II: Năstase – 47,1%, Ceban – 52,9%

Circumscripția 24: (PSRM)
Turul I: Năstase – 24,2%, Ceban – 55,1%
Turul II: Năstase – 39,11%, Ceban – 60,9%

Circumscripția 25: (PPDA)
Turul I: Năstase – 31,5%, Ceban – 42,4%
Turul II: Năstase – 51,3%, Ceban – 48,7%

Circumscripția 26: (PPDA)
Turul I: Năstase – 31,2%, Ceban – 41,2%
Turul II: Năstase – 52,1%, Ceban – 47,9%

Circumscripția 27: (PPDA)
Turul I: Năstase – 33,6%, Ceban – 39,2%
Turul II: Năstase – 53,5%, Ceban – 46,5%

Circumscripția 28: (PSRM)
Turul I: Năstase – 29,4%, Ceban – 46,7%
Turul II: Năstase – 46,7%, Ceban – 53,2%

Circumscripția 29: (PSRM)
Turul I: Năstase – 29,7%, Ceban – 45,3%
Turul II: Năstase – 47,7%, Ceban – 52,3%

Circumscripția 30: (PPDA)
Turul I: Năstase – 35,9%, Ceban – 37,9%
Turul II: Năstase – 56,4%, Ceban – 43,6%

Circumscripția 31: (PSRM)
Turul I: Năstase – 29,5%, Ceban – 44,8%
Turul II: Năstase – 48,9%, Ceban – 51,1%

Circumscripția 32: (PPDA)
Turul I: Năstase – 38,9%, Ceban – 26,1%
Turul II: Năstase – 66,1%, Ceban – 34,9%

Circumscripția 33: (PPDA)
Turul I: Năstase – 43,1%, Ceban – 21,7%
Turul II: Năstase – 72,1%, Ceban – 27,9%

Cei de la Promo-LEX atrag atenția alegătorilor asupra faptului că, spre deosebire de alegerile locale, în alegerile parlamentare nu va exista un al doilea tur de scrutin. În acest sens este foarte important ca, în calitate de alegători să fim cât mai bine informați despre concurenții electorali și platformele acestora, oferind astfel o importanță majoră votului acordat într-un singur tur de scrutin.