Dorin Chirtoacă se plânge că procurorul și judecătorul nu-i permit să-i adreseze întrebări omului de afaceri Alexandru Pincevschi, audiat în dosarul parcărilor cu plata. Din acest motiv, fostul primar a recuzat magistratul. Numai că și de data aceasta cererea lui a fost respinsă.

În fața jurnaliștilor, fostul primar a spus că în sala de judecată omul de afaceri Alexandru Pincevschi și-a confirmat nevinovăția, iar atunci când Chirtoacă a încercat să-i adrese întrebări de concretizare, el ar fi fost întrerupt de către judecător și procuror. Acuzatorul susține însă contrariul.

Dumnealui a spus că nu am avut niciodată întâlnire cu tine, nu ne-am văzut, nu am discutat, prin urmare nici nu am avut de unde să-ți dau. Întreb concret: Domnule, clar, da sau nu? Judecătorul și cu procurorul nu permit să punem întrebarea”, spune Dorin Chirtoacă, ex-primar de Chișinău.

Este opinia domnului Chirtoacă, doar una pot menționa că declarațiile pe care le-a făcut domnul Pincevschi în ședința de judecată sunt concludente pentru cauza penală. Prin declarațiile dumnealui demonstrează bănuiala rezonabilă de care este învinuit domnul Chirtoacă”, afirmă Dumitru Robu, procuror.

La următoarea ședință de judecată urmează a fi audiat Nistor Grozavu. Dorin Chirtoacă a fost reținut anul trecut. El este acuzat de corupție în dosarul parcărilor cu plată. Ulterior, în privința lui a fost pornită încă o cauză penală pentru prejudicierea bugetului municipal cu aproximativ 66 de milioane de lei. In prezent Chirtoaca este cercetat sub control judiciar. El se declară nevinovat.