Victor Haruța, fiul fostului șef de la ÎM „Asociața de Gospodărire a Spațiilor Verzi”, Eliferii Haruța, este candidatura Guvernului pentru funcția de ambasador extraordinar și plenipotențiar al Republicii Moldova în Emiratele Arabe Unite (EAU). Candidatura acestuia a fost avizată pozitiv de către Comisia parlamentară politică externă și integrare europeană și urmează a fi propusă de către Guvern șefului statului pentru numire în funcție, scrie Ziarul de Gardă.

Secretarul Comisiei politică externă și integrare europeană a Parlamentului, deputatul PDM Sergiu Stati, spune că Victor Harunța nu este o candidatură de partid, ci propunerea MAEIE.

Nu-l cunosc personal, dar ne-am uitat peste CV. Bine, cel puțin, cât de cât este competent. Am impresia că are și o experiență mai mult de zece ani la Minister. Am considerat că merită aprieciat, pentru că am avut cazuri când la noi chiar „din pod” au fost candidați pentru a să fie desemnați”, a declarat democratul Sergiu Stati, care anterior a activat în cadrul Ministerului de Externe.

Victor Haruța ocupă din octombrie 2017 funcția de consilier în Secția cooperare economică și sectorială cu UE din cadrul Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE). Anterior, a fost secretar I la Ambasada R. Moldova la Londra și consilier în cadrul Direcției Generale Afaceri Consulare a MAEIE.