După ce muncitorii au demolat o parte din fundamentul gardului ridicat în jurul Parlamentului pentru a amenaja o parcare, se pare că aceasta deja a prins contur, iar deputații vor avea unde să își parcheze mașinile.

În parcare urmează să fie amenajată o gheretă pentru pază, dar și un sistem de acces-control și supraveghere video.

Potrivit ministerului Economiei, doar costul lucrărilor pentru construcția fundației a fost de aproape 400 de mii de lei. Deși construcția gardului a început în luna noiembrie 2017, până în primăvară a fost turnată doar temelia, iar o parte a acesteia a fost demolată la un moment dat pentru că nu sunt locuri suficiente pentru parcarea automobilelor deputaților.

Menționăm că gardul ar urma să aibă o înălțime de 2,5 metri și o lungime de 240 de metri, iar costurile ar depăși 5 milioane de lei.