Persoanele care au lucrat sau continuă să muncească după ce au ieșit la pensie vor primi pensii mai mari. Un proiect de lege privind recalcularea pensiilor pentru limita de vârstă, în funcție de stagiul de cotizare cumulat după realizarea dreptului la pensie , adică în funcție de anii lucrați după ce a fost atinsă vârsta de ieșire la pensie, a fost aprobat în ședința de vineri, 8 iunie, a Guvernului.

Recalcularea pensiilor va fi efectuată pe etape, în primul rând – a pensiilor stabilite până la 1 ianuarie 1999. Astfel, de la 1 ianuarie 2019, vor fi recalculate pensiile persoanelor care au realizat un stagiu de cotizare mai mare de 15 ani, după ce au ieșit la pensie. De la 1 ianuarie 2020, vor fi revăzute și pensiile celor care au un stagiu de cotizare mai mic de 15 ani. În ceea ce privește pensiile stabilite în perioada 1 ianuarie 1999 – 1 ianuarie 2019, recalcularea se va face treptat, începând cu anul 2021 și până în 2027.

De recalcularea pensiei în 2019 vor beneficia aproximativ 2500 de persoane, cu o majorare mai mult decât dublă a pensiei medii – de 2,3 ori, de la 2048 lei la 4770 lei, iar în 2020 – peste 5500 beneficiari, tot cu o dublare a mărimii medii a pensiei, de la 1900 la 3765 lei.

Persoana va putea solicita reexaminarea pensiei doar o singură dată, cuantumul pensiei urmând a fi mai mare decât mărimea pensiei pe care o primește în prezent.

Proiectul de lege reprezintă o nouă etapă în realizarea reformei sistemului de pensii din Republica Moldova și va contribui la reducerea inechităților din sistemul de asigurări sociale, astfel încât acesta să fie echitabil, sustenabil și transparent.

„Formula de calcul după 1999 era incorectă şi nimeni nu își primea pensia conform banilor pe care i-a plătit în fondul social. Noi am revizuit această formulă prin modificarea legii. După care, etapă cu etapă, am valorizat toate pensiile”, a spus Pavel Filip.

Amintim că, în anul curent, va fi finalizată, anticipat, realizarea tuturor etapelor de valorizare a pensiilor. La 1 aprilie au fost recalculate pensiile stabilite între anii 2012-2013, iar începând cu 1 octombrie 2018 vor fi valorizate și cele stabilite în perioada 2014 – 31 martie 2017.