/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 791: Rachete secrete și viceministru arestat! SUA și UE oferă ajutor, iar Rusia anunță un acord cu Kievul

Real Madrid are un nou antrenor! Va prelua campioana Europei după Cupa Mondială

missing
12 iunie 2018, ora 21:48

Lopetegui este selecţionerul Spaniei din 2016. De-a lungul carierei a mai antrenat la Rayo Vallecano, la echipa a doua a Realului şi la FC Porto. Ca jucător, Lopetegui a evoluat atât pentru Real Madrid, cât şi pentru FC Barcelona, fiind portar, iar în 1990 a câştigat titlul de campion al Spaniei alături de clubul blanco. Înainte de a prelua naţionala de seniori, Lopetegui a condus şi selecţionatele U19, respectiv U21. Cu ambele a reuşit să câştige Campionatul European U19, respectiv U21, fiind singurele trofee obţinute din postura de antrenor.

Câştigător a trei Ligi ale Campionilor consecutive, Zinedine Zidane a aterizat pe banca tehnică a lui Real Madrid în ianuarie 2016, când l-a înlocuit pe Rafael Benitez. De atunci, a câştigat de trei ori “cupa cu urechi”, dar şi doup Supercupe ale Europei, un titlu în Primera Division, o Supercupă a Spaniei şi două Campionate Mondiale ale Cluburilor. “Am decis să nu continui anul viitor la Madrid. E un moment rar, important pentru toţi, cred că e nevoie de un alt discurs, după aceşti trei ani, dar şi de alte metode de a lucra. Aceasta e decizia mea! Iubesc Real Madrid şi îi mulţumesc preşedintelui Florentino Perez că mi-a dat şansa asta, îi voi fi recunoscător toată viaţa”, a spus Zizou, în momentul în care şi-a anunţat plecarea de la Real. 872 a condus francezul formaţia din Capitală.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram