Termoelectrică s-a făcut cu o alee în capitală. Asta după ce a decorat un spațiu din parcul Râșcani cu bănci, parcări pentru biciclete și biblioteci mobile. Zona a fost amenajată de către întreprinderea de stat în urma unui concurs online organizat chiar de ei. Piesele au fost confecționate din țevi și utilaj vechi.

Pe aleea care a fost numita Termoelectrica muncitorii efectuau astăzi ultimele lucrări de amenajare.

Ne străduim că așa ne cere să terminăm să fie frumos până la deschidere. Ne-au spus că o să taie ața mâine”.

Directorul Termoelectrica spune că ideea a venit în timpul discuțiilor despre cum să ar fi mai bine să marcheze trei ani de la fondarea întreprinderii.

Aceste rețele vechi au fost curățate, au fost aduse într-o stare cât de cât bună și au fost confecționate aceste bănci, am confecționat urne pentru gunoi, niște biblioteci unde o să fie instalate atât informația despre companie cât și multe cărți unde oamenii o să facă cunoștință cu ele”, spune Veaceslav Ene, director Termoelectrica.

Locatarii din preajmă spun că o astfel de alee este binevenită.

Foarte bine pentru că fac să fie frumos. Numai că trebuie și oamenii să păstreze curățenia, să nu rupă scaunele”.

Frumos, mie îmi place”.

Trebuia reparație demult, totul s-a distrus aici. Este foarte bine că fac reparație”.

Se bucură de alee și pretorul sectorului Râșcani.

Tot absolut este făcut de la zero, foarte interesant și plăcut ochilor. Cât mai curând posibil și în fiecare an vrem să facem minim câte două, trei alei de genul dat pentru că dacă aici municipalitatea își ia ca angajament pe perimetrul lacului să facă un concept unic restul aleilor care sunt multe ca Termoelectrica, exemplu să ia fiecare”, afirmă Nicolae Balaur, pretor sectorul Râșcani.

La amenajarea aleeii au participat și Spațiile Verzi.

Noi am lucrat la curățarea arborilor de ramuri uscate și defrișarea unor avariați, ar în rest contribuția noastră va fi în continuare. În cazul în care va fi posibil de amenajat niște ronduri cu flori s-au niște vetre cu flori”, explică Galina Leahu, director adjunct ÎM Spații Verzi.

Aleea va fi inaugurată mâine. Potrivit lui Ene, la concurs au fost propuse în jur de 70 de spații pentru amenajare. După o selecție riguroasă, câștigător a fost ales Parcul Râșcani.

Reporter: Carolina Bețivu;
Imagine: Vlad Coroban.