/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 790: Odesa și Kiev – supuse atacurilor cu drone. Cel puțin șapte persoane au fost rănite

/VIDEO/ Ce spune un expert IT despre argumentul judecătoarei privind numărul de vizualizări ale live-urilor lui Năstase

missing
21 iunie 2018, ora 18:49

În hotărârea motivată, făcută publică aseară, judecătoarea Berdilo menționează, alături de alte încălcări, că: „Postările pe Facebook din 03 iunie 2018, cu conținut live video, care au fost calificate de către instanța de apel drept agitație electorală, au avut în total peste 250 000 vizualizări și multe distribuiri, care la numărul de alegători care au participat la votare (248 946) au o influență mare.”

Am comunicat cu colegii mei din România și când au văzut această hotărâre primul cuvânt a fost stupid, au spus aberant. Este în afara oricărei logici juridice o asemenea hotărâre”, afirmă Andrei Năstase, lider PPDA.

Într-o intervenție telefonică pentru emisiunea Politica Nataliei Morari, expertul în IT, Vitalie Eșanu, a declarat că judecătoarea a interpretat greșit datele privind numărul persoanelor care au vizionat live-urile lui Andrei Năstase de pe Facebook.

Cifra aceasta s-a suprapus. Deci, fiecare video în parte a avut de exemplu 70 de mii, posibil un om să vadă 3 ”view –uri”, trei live-uri aparte. Ideea este că nu sunt toți 250 de mii, asta maxim, teoretic ar fi 250 de mii, dar cel mai probabil sunt 70 de mii”, explică Vitalie Eșanu, expert IT, co-fondator „Privesc.eu”.

„Însăși abordarea este greșită. Nu numeri câți oameni, dar te uiți rezultatul alegerilor. În ziua alegerilor au avut loc tulburări în masă sau care au perturbat procesul electoral? Nu. Vreun cetățean s-a plâns că… Dar judecătoarea spune că, comportamentul candidaților electorali a alterat rezultatele alegerilor”, afirmă Igor Boțan, director Executiv „Adept”.

Și lidera PAS este nedumerită de această argumentare.

De unde știe Judecătoarea cu cine au votat cei care au văzut acest live, care sunt probele ei, că acești oameni au votat pentru un candidat și nu pentru celălalt”, spune Maia Sandu, președinta PAS.

În hotărârea motivată se mai spune că ambii concurenți electorali au făcut agitație electorală în ziua alegerilor. Directorul de program din cadrul „Promo-Lex”, Pavel Postică, spune că cei doi puteau fi sancționați contravențional.

Pe partea de motivare nu am văzut practic nimic care să mă convingă de ce pentru, să admitem o încălcare care conform legislației, codului contravențional este, poate fi pedepsită maxim cu 1500 de lei un concurent electoral, au fost pedepsiți cei peste două sute și ceva de mii de alegători care s-au prezentat la urne în turul doi de scrutin”, a declarat Pavel Postică, director de program „Promo-LEX”.

În hotărâre se mai spune că instanța a constatat că doar organelor electorale în ziua alegerii li se permite să se adreseze către alegători cu îndemnul de a se prezenta la vot. Decizia motivată are 15 pagini și conține 74 de puncte.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram