Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1692: Oferta lui Zelenski și refuzul lui Putin. NATO e „gata să lupte, chiar în această seară”

/VIDEO/ Detalii noi despre tragedia în care fiul fostului șef SIS din Hâncești a fost împușcat mortal de către un polițist

tragedie
21 iunie 2018, ora 19:33

„Incidentul a avut loc aseară în jurul orei unu, după ce trei tineri ar fi pătruns pe teritoriul acestei baze de odihnă, sărind gardul care are peste doi metri”, Carolina Bețivu, Reporter TV8.

Potrivit unor persoane din raion, victima este fiul fostului șef SIS, din Hâncești. Băiatul, în vârsta de 20 de ani, se afla în compania altor doi tineri – unul ar fi fiul deputatului Anatolie Zagorodnîi, iar cel de-al doilea fiul adoptiv al actualului șef adjunct al Inspectoratului de Poliție Hâncești. Astăzi, pe teritoriul zonei de agrement nu era nimeni, iar accesul pe teritoriul bazei de odihnă a fost interzis.

„Poliția a interzis. Toți sunt la poliție și stăpânii. –Dar dumneavoastră cunoașteți ce s-a întâmplat?-Nu. Nu am auzit nimic, eu nu știu ce s-a întâmplat, ei nu spun nimic, toți s-au dus să verifice la procuratură, unde trebuie. Eu am venit că au stricat poarta și nu o putem repara”.

„Cunoașteți ceva de cazul care s-a întâmplat aseară? – Nu știu nimic. – Activați aici, lucrați aici? –Da, da, dar ce mă întrebați chestii de astea?”

„Ceea ce duceți dumneavoastră ce este? – Un corp delict”.

Ulterior, bărbatul care stătea la poarta zonei de agrement a mai spus că cei trei tineri ar mai fi pătruns pe teritoriul piscinei, după ce vizionau campionatul mondial de fotbal la o terasa din apropiere.

„Prima dată s-a observat pentru că seara se face curățenie, filtrează, se pun chimicate și dimineață s-a găsit glod. De unde glod dacă se face tot curat. Barul cel din deal duceți-vă la ei și întrebații pe ei”.

Proprietarul terasei spune că terasa nu funcționează.

„Dacă doriți pot să vă deschid și să vă arăt că nu este nimic înăuntru, mai este tehnică de pus. Aici nu stă nimeni doar eu pot să stau seara cu câțiva prieteni de ai mei. – Cei trei băieți nu au fost aici? – Nu”.

Oamenii care locuiesc prin preajmă spun că nu au auzit nimic suspect.

„Locuiesc aici, dar încă nu am auzit nimic, eu încă nici nu pricep ce este”.

O angajată a spitalului din Hâncești ne-a spus că victima a fost transportată la morgă.

„Pe el la dus deodată la morgă, el era mort, el mort era nu viu. L-au găsit acolo nu știu unde mort”, afirmă Zinaida Pascal, infirmieră.

Procuratura din Hâncești a evitat să ofere detalii.

„Nu suntem împuterniciți acuma să vă dăm toate detaliile, urmărirea penală este în plin de desfășurare. Se întreprind acțiuni de urmărire penală”, a declarat Alexandru Musteață, adjunct al procurorului raionului Hâncești.

La liceul unde a învățat tânărul oameni au doar cuvinte de laudă.

„Sunt niște copii foarte buni, educați”, Ioana Ungureanu, laborant liceul Mihai Sadoveanu.

Azi dimineață în cadrul unui briefing de presă adjunctul procurorului general, Igor Popa, a spus că polițistul ar fi aplicat arma de foc în urma unei altercații care a avut loc între tinerii, proprietarul piscinei și polițist.

„Din declarațiile preliminare ale șefului poliției criminale ale IP Hâncești arma de foc a fost aplicată în urma unei altercații, iar dacă este așa sau nu urmează să stabilim în procesul urmăririi penale. Vom face tot posibilul ca să facem lumină în acest caz, iar persoana vinovată să fie trasă la răspundere penală”, a declarat Igor Popa, adjunct al Procurorului Șef.

„Polițistul implicat în acest incident a fost testat la alcoolemie, dagerul a fost zero nu era în stare de ebrietate”, afirmă Alexandru Pânzari, șef IGP.

Cu o reacție a venit și ministrul Afacerilor Interne, Alexandru Jizdan. Pe o rețea de socializare acesta a scris că: „Legea este una pentru toți, inclusiv pentru polițiști. Tot legea spune despre cum și în ce situații un polițist poate folosi sau aplica arma de foc. Ceea ce s-a întâmplat noaptea trecută, este o tragedie, dar ea nu spune despre faptul că reforma a eșuat, nu, acest caz arată că, probabil sistemul are oameni care dau greș, oameni care generează urmări grave”.

Polițistul ar fi a ajuns la centrul de agrement după ce proprietarul s-a plâns autorităților că în ultimele zile câteva persoane necunoscute intrau fără permisiune la piscina sa. Proprietarul centrului de agrement și șeful adjunct al Poliției criminale din Hâncești au fost reținuți de oamenii legii. Deocamdată nu cunoaștem reacția acestora.

Reporter: Carolina Bețivu;
Imagine: Vlad Coroban.

Verde-n ochi: Cinism și doliu. Dodon îl felicita pe Putin, în timp ce Ucraina își număra morții
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Ninsoarea l-a dezgolit pe Ceban. Unde sunt banii pentru drumuri în Chișinău?

Motorină mai scumpă și benzină mai ieftină: Cât vor costa carburanții pe 13 octombrie 2026
Motorină mai scumpă și benzină mai ieftină: Cât vor costa carburanții pe 13 octombrie 2026
/LIVE/ Criză după criză: Avem soluții? Președintele Parlamentului, Igor Grosu, invitatul emisiunii „Новая неделя” la TV8
/LIVE/ Criză după criză: Avem soluții? Președintele Parlamentului, Igor Grosu, invitatul emisiunii „Новая неделя” la TV8
Tragedie în Chișinău: O minoră a murit după ce s-ar fi aruncat de la înălțime
Tragedie în Chișinău: O minoră a murit după ce s-ar fi aruncat de la înălțime
/PROMO/ Campania TV8 „Acasă - fără frică”: Cine protejează victima violenței și ce se întâmplă cu agresorul
/PROMO/ Campania TV8 „Acasă - fără frică”: Cine protejează victima violenței și ce se întâmplă cu agresorul
Doliu în lumea culturii din Moldova: Artista Lilia Dragneva s-a stins din viață în accidentul de la Vaslui
Doliu în lumea culturii din Moldova: Artista Lilia Dragneva s-a stins din viață în accidentul de la Vaslui

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente