Expertul în politici publice, Ștefan Gligor, susține că ar fi în vizorul organelor de drept. Acestă susține că ar exista un mandat de percheziționare a domiciliului său. Potrivit lui, în urmă cu câteva luni ar fi fost urmărit timp de două zile, atunci când CEC refuzase înregistrarea grupului de inițiativă anti-mixt, al cărui președinte a fost.

„Eu am ajuns ieri în țară și am primit un apel de la o sursă care este confidențială, care mi-a zis despre faptul că ar exista un mandat de percheziție a domiciliului și că sunt vizat de activitatea direcției Operațiuni Speciale din cadrul IGP. Asta nu este doar despre mine, noi avem mai multe semnale alarmante cu privire la faptul că organele de urmărire penală sunt utilizate pentru intimidarea jurnaliștilor, activiștilor civici și a opoziției politice”, a declarat Ștefan Gligor, director de programe, CPR.

Ștefan Gligor a mai menționat că în luna martie curent a fost urmărit de un individ care l-ar fi filmat în timpul unor întâlniri. Contactată de TV8, Procuratura Generală a menționat că nu are date că Gligor ar fi vizat în vreun dosar. Am încercat să aflăm detalii și de la Inspectoratul General de Poliție. Ofițerul de presă ne-a spus că revine cu un apel, iar ulterior nu a mai răspuns la telefon.