/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 765: Atac masiv și copil de 5 ani, rănit. Un avion militar rusesc s-a prăbușit în mare

Primul comentariu al Karinei Țurcan, moldoveanca acuzată de spionaj, după reținerea sa

26 iunie 2018, ora 10:25

Potrivit cotidianului Moskovskii Konsomoleț, Țurcan se află deja de o săptămână la centrul de detenție „Lefortovo”, iar apărătorii pentru drepturile omului din Rusia îi verifică condiţiile de detenţie. O primă problemă s-a dovedit a fi chiar mâncarea. Karina Țurcan este vegetariană, iar meniul din izolator include carne. Medicii încă nu le-au permis rudelor să îi transmită vitaminele necesare. Unicul lucru pe care îl cere deținuta este o carte.

Karina Țurcan crede că „împotriva ei a fost montată opinia publică” și nu se consideră vinovată. „Eu înțeleg că am devenit parte a unui joc, că mecanismul împotriva mea a fost deja lansat. Însă omul poate fi arestat, nu și distrus”, transmite MK.

Serviciile speciale, însă, susțin că deținuta ar fi transmis României informații secrete. Potrivit ministrului de externe al României Teodor Meleșcan ea deține „mai multe pașapoarte”. România a recunoscut cetățenia Karinei Țurcan și a solicitat explicații de la partea rusă, privind reținerea și arestul său. În 2016 Karina Țurcan a renunțat la cetățenia Republicii Moldova.

Karina Țurcan a fost reținută la data de 19 iunie curent. Ea este suspectată pentru transferul de informații despre negocierile privind organizarea livrărilor de energie electrică în Crimeea și republicile nerecunoscute ale Donbass.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram