Profesori pe post de elevi. Mai mulți educatori și pedagogi din țară au învățat cum să acorde primul ajutor, în special copiilor. Cursurile au fost organizate de angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al MAI. Astfel, în urma acestor lecții, profesorii vor putea acorda prim ajutor în caz de stop cardiac, înec, electrocutare și hemoragie.

La cursuri se învață nu doar teorie, ci și practică. Lecțiile de acordare a primului ajutor se desfășoară pentru profesori din instituțiile școlare și preșcolare din toată țara.

Astăzi avem un grup de educatori din grădiniță. Noi vorbim de situațiile cele mai des întâlnite: stop cardiac, înecurile, electrocutări, hemoragii”, Igor Mocanu, specialist Centrul Republican de Instruire.

Profesorilor și educatorilor li s-au prezentat principalele metode de acordare a primului ajutor. Educatorii și-au testat abilitățile practice exersând pe manechine.

Când apăsăm, ne orientăm cu bărbia la nivelul brațului”, spune Mocanu.

Scopul acestor instruiri constă în pregătirea profesorilor de a acorda primul ajutor până la sosirea echipelor specializate de medici, dar și de a preveni situațiile de risc în rândul copiilor. Cursurile specializate durează 3-5 zile, iar la sfârșit participanții primesc certificate de calificare, valabile 3 ani.

Redactor: Ana Sîrbu