Liceenii și-au aflat astăzi notele la examenul de bacalaureat. Rata de promovare în acest an, în rândul liceenilor, este de 83,59 la sută. În cazul colegiilor, din cei peste 4 mii de candidați, au susținut examenul mai puțin de jumătate. Dis-de-dimineață tinerii, unii însoțiți de părinți și profesori, au venit la centrele de BAC, nerăbdători să-și vadă notele.

Emoții de bucurie, dar și de tristețe pentru absolvenții mai multor licee din Chișinău.

Am trei de 8 și un 10. Sunt destul de mulțumită cu toate că puteam să am o notă mult mai mare la matematică”.

După cum am învățat așa și rezultate am. –Ce note ai? – La română din păcate am 7, doi de 8 la geografie și istorie și un 9 la engleză pe care l-am dat la contestare pentru că vreau 10”.

Important că am susținut. Notele nu contează. Important că suntem vii și sănătoși. Totul e înainte. Putem depune actele fără grijă”.

Alții se așteptau la rezultate mult mai bune și mizează pe șansa de a le contesta.

Așa a fost să fie să am note puțin neplăcute. –Nu ești mulțumit? – Din păcate nu”.

Nu sunt rezultatele pe care ți le-ai dorit? – Nu, m-am așteptat la puțin mai mult”.

O să dau la contestare și sper notele de 7 să se transforme în 8”.

Au venit să-i susțină pe elevi și părinții, dar și unii profesori.

Eu sunt mamă. Foarte mulțumită, note de 9 și 8, ne-am așteptat așa sa fie”.

„Sunteți mulțumit de rezultate? Parțial da, câte un punct nu-i ajunge la două discipline ca să aibă mai mare, are doi de 9 și doi de 8”.

Suntem mulțumiți”.

Restanțieri nu avem, foarte multe note bune, note de 5 nu prea avem de aceea suntem foarte mulțumiți”.

Deși încă nu știu exact pentru ce facultate vor opta, majoritatea tinerilor spun că vor să aplice la studii peste hotare.

„O să aplic în România, peste hotare, dar și la noi pentru orice eventualitate”.

Cred că în România. – De ce nu acasă? – Am mai multe oportunități acolo”.

O să încerc la noi, dar sigur și în România, pentru că sunt mai multe perspective și am și șanse să ajung acolo”.

Sunt însă și din acei care vor alege universități din Moldova.

Universitate preferabil la noi în țară, pentru că m-am născut aici și țara aceasta este o parte din sufletul meu”.

La Universitatea tehnică, la programare”.

La USM. Jurnalism”.

În total, conform rezultatelor preliminare, din cei 18 150 de candidați, 11 369 au promovat sesiunea de bază a examenului de Bacalaureat, ceea ce înseamnă 62,64% din numărul total al celor admiși la sesiune, rata de promovare fiind în ascensiune cu 4 puncte procentuale față de anul trecut.