/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 786: Sânge la Dnipro și avertizare de rang înalt. Zelenski: „Trebuie să înfrângem teroarea rusă”

ANALIZĂ // Cum manipulează electoral Guvernul rezoluția Parlamentului European prin care a fost suspendată finanțarea pentru R. Moldova

missing
10 iulie 2018, ora 09:52

Efectele deciziei Parlamentului European, dar mai ales ale replicilor tăioase ale reprezentanţilor puterii de la Chişinău sunt greu de evaluat. Mai ales în condiţiile în care nu e clar până unde vrea să meargă în această confruntare guvernul Filip, scrie mold-street.com.

Şeful Guvernului susţine chiar că suspendarea alocării primei tranşe din asistența macrofinanciară nu va avea efecte grave.

„Noi avem depășire la buget cu 1,4 miliarde lei. Noi nu avem o problemă financiară. Pentru noi asistența nu era importantă ca bani. Ar fi o greșeală să spun că este ok că nu primim bani. Evident că este păcat că a fost sistată, dar nu lovește în niciun proiect”, a spus Filip în cadrul unei conferinţe de presă.

De notat că Republica Moldova conta în acest an pe prima tranșă din asistența macrofinanciară de 30 milioane de euro, dintre care 20 milioane sunt împrumut, iar 10 milioane euro – grant.

Dacă e aşa cum spune premierul, atunci se iscă întrebarea – de ce a fost nevoie de o astfel de reacţie dură şi mai ales lansarea unor mesaje în care se menţionează că autorităţile actuale găsesc mai multă înţelegere la SUA, decât la UE şi respectiv americanii ne vor ajuta?

“De aceea, Chișinăul poate conta și de acum încolo pe un generos sprijin american. Dovadă a acestui fapt este poziția FMI, controlată de SUA, care confirmă, prin gura directorului său executiv Anthony De Lannoy, că va continua finanțarea Republicii Moldova”, explică în cronica sa de la Prime TV, comentatorul Petru Bogatu.

Este puţin probabil să se întâmple situaţia în care UE să suspende complet finanţarea Moldovei. Or, nici în anul 2015, când o serie de instituţii financiare internaţionale au sistat finanţarea Moldovei ca urmare a fraudei bancare, UE a continuat să ajute ţara noastră.

Ar fi o veritabilă lovitură pentru Moldova, şi aici SUA nu va putea acoperi gaura ce poate apărea în bugetul ţării în cazul unei eventuale suspendări a asistenţei. Or potrivit datelor Platformei pentru gestionarea asistenţei externe, UE este şi rămâne a fi “lider absolut la capitolul asistenței financiare nerambursabile”.

Totuși, experții susțin că premierul a trișat atunci când a spus că banii care urmau să vină din partea UE erau destinați pentru majorarea sumelor alocate pentru alimentarea copiilor din grădinițe și școli, dar și pentru majorarea salariilor pentru cei care muncesc în educație. „Banii din asistenţa macrofinanciară NU au o destinaţie concretă, pe domenii! Banii din asistenţa macrofinanciară sunt pentru finanţarea generală a bugetului, iar priorităţile cheltuielilor bugetare sunt stabilite prin legea bugetară anuală! Cineva s-a apucat sa ardă podurile după sine? Cineva intenţionat toarnă lumină proastă peste UE. Opriţi-vă!”, a scris pe o reţea de socializare Veaceslav Negruţa, fostul ministru al Finanţelor.

Totodată el a sugerat că echivalentul tranșei suspendate poate fi ușor redus de la proiectele lansate de PDM.

Pentru ce totuși erau destinate cele 100 de milioane de euro (60 milioane euro împrumut şi 40 milioane euro – grant) asistenţă macrofinanciară a UE? Un răspuns adecvat nu a fost dat nici de premier şi nici de ministerul Finanţelor, care este acum responsabil de gestionarea asistenţei externe.

Nici în Acordul de împrumut şi Memorandumul de înțelegere (MoU), semnat între Republica Moldova şi UE pe 23 noiembrie 2018, nu există o detaliere a destinaţiei banilor. E menţionat doar că „obiectivul acestei asistențe este de a ușura constrângerile de finanțare externă ale țării, de a diminua balanța de plăți și de necesitățile bugetare, de a-și consolida poziția de rezervă valutară și de a ajuta țara să abordeze vulnerabilitățile externe și financiare actuale”.

„Această asistență din partea Uniunii Europene este complementară resurselor furnizate țării de către instituțiile financiare internaționale și donatorii bilaterali în sprijinul stabilizării economice și a programului de reformă al autorităților”, se mai spune în document.

Deci, anume Guvernul de la Chișinău urma să decidă cum va repartiza banii, reieșind din scopurile generale pentru care UE trebuia să-i aloce. Cu același succes prim-ministrul putea să spună că ”banii UE erau destinați maternităților și noi-născuților” sau familiilor nevoiașe, cantinelor sociale, etc. – important este ca lumea să înțeleagă că dacă ceva merge prost în Republica Moldova, de vină este UE.

Mai mulţi experţi văd în acţiunile guvernării tendinţe de răstrângere a libertăţilor democratice, dar şi o nedorinţă de a reforma justiţia, ca aceasta să devină independentă. Or anume justiţia a fost folosită drept unealtă pentru a anula alegerile primarului de Chişinău.

Analistul politic și activistul civic Igor Boțan vede în tot ce se întâmplă o acţiune deliberată a puterii, care nu vrea să admită o schimbare democratică a puterii.

„Eu am temeri că partidul de guvernământ în mod deliberat aduce situația până în pragul unei confruntări electorale absolut neoneste şi va folosi acest prilej legat de această rezoluție pentru a utiliza toate instrumentele pe care le are: forța financiară, forța mediatică, instrumentele administrative…”, afirmă analistul într-un interviu pentru Europa Liberă.

Mai mult! O consecință a declarațiilor şi atacurilor la adresa UE şi reprezentanţilor săi va fi cu siguranță şi izolarea Republicii Moldova şi a actualei conduceri.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram