Europarlamentara califică drept „ipocrită” reacția guvernării de la Chișinău la recenta rezoluție a Parlamentului European în care se cere înghețarea ajutorului macrofinanciar pentru Republica Moldova, la fel și a sprijinului financiar pentru buget într-o declarație făcută pentru Radio Europa Liberă.

Monica Macovei susține că liderul PD, Vlad Plahotniuc, se contrazice în mod evident prin propriile declarații: „PD rămâne deplin angajat în procesul de reformă occidentală în țara noastră”, iar mai târziu acesta afirmă că „nu va mai ține seama ca înainte de condiționalitățile Uniunii Europene”.

„Reforma țării însăși înseamnă realizarea pas cu pas a acestor cerințe, da? Fă reforme în sănătate, fă reforme în sistemul bugetar, să faci investigații, apropo de miliardul de dolari, că și el s-a pomenit în rezoluție, sau justiție independentă, pentru că și în rezoluție se scrie că justiția în Republica Moldova este selectivă și politizată, că nu ai jurnaliști șantajați ș.a.m.d., că și asta se menționează în rezoluție că există în Moldova. Deci, toate acestea trebuie făcute pentru Moldova în primul rând, pentru oameni în primul rând – au nevoie de sănătate, de educație, de justiție independentă.” menționează Macovei.

Europarlamentara mai subliniază faptul că o justiție independentă nu e dreptul judecătorilor de a face orice, inclusiv poate ce spun politicienii, ci e dreptul oamenilor la o justiție independentă, iar oamenii din Republica Moldova nu au în mod vădit o justiție independentă și sigur că pe toată lumea a enervat ce s-a întâmplat cu infirmarea alegerilor din Chișinău.
Făcând referire la acele alegeri locale desfășurate luna trecută, oficiala declară: „Plahotniuc și partidul lui au împiedicat opoziția, după alegeri libere și corecte, să preia Primăria Chișinăului, pe dl Năstase. Cine a greșit aici? Este un răspuns – cum să spun? – întors așa, pe toate părțile, perfid și ipocrit.”

Monica Macovei a declarat că Plahotniuc dă o replică și spune că „instituțiile europene și Parlamentul European ajută opoziția”. „Ceea ce nu-i adevărat. Niciun partid nu are majoritate, niciun grup politic nu are majoritate. Suntem 751 și Partidul Popular European are în jur de 270-280, ca să vedeți că nu e majoritate. Dar când spui asta că „noi ajutăm opoziția să ajungă la putere”, eu răspund: „Dar voi ați împiedicat opoziția să ajungă la putere după ce au fost alegeri libere și corecte”. Deci, pasul greșit voi l-ați făcut și noi vă spunem: „Ați greșit, reveniți!””.