Un proiectant din Chișinău a fost reținut, în după-amiaza zilei de ieri, de ofițerii Centrului Naţional Anticorupţie și procurori, fiind bănuit de trafic de influență. Acesta i-ar fi cerut unui cuplu din capitală 15 mii de euro mită pentru a aranja cumpărarea unui teren.

După ce a intrat în posesia banilor, proiectantul nu s-a ținut de cuvânt, iar soții au depus imediat o plângere la CNA, invocând acțiunile pretins ilegale ale acestuia. În plângerea lor, aceștia afirmă că intenționau să construiască o casă-hotel în Chișinău, pe un teren deținut cu drept de proprietate, doar că mai aveau nevoie de un lot în apropiere. Pentru a intra în posesia acestuia cât mai curând, proiectantul le-ar fi cerut suma respectivă.

Conform înțelegerii, după transmiterea banilor, care i-au fost înmânați proiectantului chiar în biroul de serviciu, acesta urma să influențeze mai mulți funcționari din cadrul Primăriei municipiului Chișinău, dar și angajați ai Agenției servicii publice, pentru a se adopta, neîntârziat, o decizie în favoarea celor doi soți.

În urma percheziției de la biroul și domiciliului bănuitului, operate de către ofițerii anticorupție și procurori, au fost ridicate probe relevante, inclusiv acte, înscrisuri de ciornă şi 4300 de euro, proveniență cărora urmează a fi stabilită de către organele responsabile. Bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore, fiind deținut în Izolatorul de urmărire penală al CNA. Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă o pedeapsă de până la 6 ani de închisoare sau amendă de până la 200 000 de lei.

Procuratura Anticorupție conduce urmărirea penală.