/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 764: Explozii la Harkov și Zaporojie. Germania va transfera de urgență mii de obuze Kievului

VIDEO//Diagnoze false de pneumonie. Dezvăluirile medicului Mihai Stratulat au provocat discuții aprinse

11 iulie 2018, ora 20:20

DEZVĂLUIRILE LUI MIHAI STRATULAT

Am să vă vorbesc astăzi despre două spitale care, consider eu, că ar trebuie închise. Unul din ele, parțial închis! Spitalul Clinic Municipal Nr. 1 „S. Lazo” și Spitalul Clinic Municipal Nr.1 (Viaduct). Pentru că acolo cu ce nu te-ai adresa, diagnoza finală este pneumonie pe dreapta și imediat AB. Pentru ca acolo nu se respectă niciun protocol. Pentru că administrația acestor spitale este cointeresată în astfel de diagnoze! Pentru că finanțarea spitalelor depinde de pacient, câți pacienți internați, ce diagnoză.

În postarea sa, făcută noaptea trecută pe Facebook, Mihai Stratulat mai spune că la spitalul de pe Viaduct ar fi fost deschisă o secție de patologie pentru nou-născuți, atunci când administrația ar fi înțeles că această practică poate aduce bani instituție.

 DEZVĂLUIRILE LUI MIHAI STRATULAT:

Vicedirectorul pe pediatrie al spitalului sună zilnic în maternitate și anunță câte paturi sunt libere în ambele secții și câți copii trebuie „dabravolino-prenuditilno” transferați cu icter fizilogic, pentru a fi diagnosticați cu așa-zisă „pneumonie”, pentru a aduce bani spitalului”, spune Stratulat.

O femeie din capitală, care a rugat să nu-i divulgăm identitatea, a povestit pentru TV8 că a trecut printr-o asemenea situație la unul dintre spitalele din Chișinău.

VICTIMĂ

La vreo patru luni. Fata a început a tuși, să aibă o tusă productivă, umedă, fără temperatură, fără să se audă zgomot în plămâni. Am fost la medic . Ne-o examinat-o și dumneaiei ne spune că are bronho-pneumonie pe partea dreaptă. A început să ne scrie medicamente. Vă spun sincer, mi-au scris două foi A4 de medicamente.

 Femeia spune că a apelat la medicul Stratulat, care a infirmat diagnosticul inițial. Astăzi, unul dintre spitalele vizate a venit cu o reacție. Potrivit administrației, instituția medicală respectă toate practicile actuale și prevederile legislației, iar diagnosticul de pneumonie nu presupune costuri mai mari pentru tratament.

DECLARAȚIA CONDUCERII SPITALULUI NR. 1 „Serghei Lazo”

Toate eforturile noastre în procesul de asistență medicală copiilor sunt în corespundere cu practicile actuale în domeniu, fapt confirmat și prin multiple mulțumiri ale pacienților noștri, dar și prin numeroase evaluări ale activității instituției, conform prevederilor în vigoare, efectuate de structurile abilitate și specialiști consacrați, se precizează în comunicatul de presă.

Reprezentanții instituției afirmă că Mihai Stratulat ar utiliza mijloace ieftine pentru a se promova personal. Celălalt spital nu a reacționat deocamdată. Dezvăluirile lui Mihai Stratulat vor fi verificate de ministerul Sănătății, care s-a autosesizat pe marginea celor postate pe Facebook.

CRISTINA STRATULAT, PURTĂTOR DE CUVÂNT, MINISTERUL SĂNĂTĂȚII

În acest sens a fost creată o comise internă din care fac parte specialiștii ministerului în domeniul pediatriei, neonatologiei, neorologiei, a Casei Naționale de Asigurări în Medicină, Agenția Națională pentru Sănătate Publică, Direcția generală asistență socială și sănătatea și Universității de Stat de Medicină și Farmacie ,,N. Testemițeanu”. Comisa va evalua calitatea asistenței medicale acordate copiilor în cadrul instituțiilor menționate și va prezenta ministerului concluziile și recomandările de rigoare.

Cazul a fost discutat și în cadrul ședinței Comisiei parlamentare Securitate Națională.

ARTUR REȘETNICOV, DEPUTAT PD

Există unele îngrijorări și dumneavoastră foarte bine cunoașteți că numărul de paturi în spitale, finanțarea se face în dependență de numărul lor, iar pacienții în dependență de diagnoza care este stabilită. Și cu cât este mai complicată sau mai gravă diagnoza respectivă, cu atât coeficientul care vine de la CNAM pentru spital este mai mare.

 BORIS GÂLCĂ, SECRETAR GENERAL DE STAT

Nu putem să punem în cârcă doar lipsa unui sistem de managment antieficient. Adevărul este undeva la mojloc. Nu putem să vorbim despre toate spitalele pediatrice, dar nu exclud că în unele cazuri, la unele spitale, medicii sunt așa „inventivi” pentru a obține niște finanțări suplimentare. Nu vreau să cred că acest lucru se face prin stabilirea diagnosticului greșit și mai grav prin administrarea forțată a anumitor antibiotice copiilor. Asta deja este criminal.

Dezvăluirile au ajuns și în atenția premierul Pavel Filip. În cadrul ședinței de Guvern, acesta a cerut ministerului Sănătății să sesizeze la rândul său Centrul Național Anticorupție și s-a arătat uimit că medicul nu a denunțat acest caz la organele de anchetă, dar a preferat că vorbească în mediul online. Vicedirectorul CNA l-a informat pe premier că instituția s-a autosesizat în privința acestui mesaj încă de aseară, fiind inițiată o cercetare.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram