Un bărbatul ar fi cerut două mii de euro de la proprietarul unui magazin din Anenii-Noi, după ce a susținut că ar avea influenţă asupra preşedintelui Comisiei funciare din cadrul Consiliului. Intermediarul a susținut că-l poate determina pe președintele comisiei să emită o decizie de prelungire a relaţiile de arendă funciară în favoarea antreprenorului.

Din spusele proprietarului de magazin, intermediarul nu s-ar fi ţinut de cuvânt şi nu ar fi soluţionat problema până la capăt. Acesta susţine că a avut discuţii pe marginea subiectului atât cu intermediarul, cât şi cu preşedintele Comisiei. Funcționarul i-ar fi dat asigurări că va primi toate actele însă în final s-a ales doar cu o parte din ele. Atunci când a solicitat întregul pachet de documente, i s-ar fi cerut o sumă mai mare de bani. Proprietarul magazinului a refuzat să dea bani suplimentari şi a decis să se adreseze la CNA.

CNA a iniţiat o cauză penală pentru trafic de influenţă. Intermediarul a fost reţinut pentru 72 de ore. În acelaşi dosar este bănuit şi preşedintele Comisiei funciare. În prezent acesta este cercetat în stare de libertate. În cazul în care vor fi găsiţi vinovaţi, bănuiții riscă o pedeapsă de până la șapte ani de închisoare.

În prezent, conducerea urmăririi penale este exercitată de către Procuratura Anticorupţie, acţiunile pe acest dosar fiind în derulare.