Pe teritoriul grădiniței 150 din sectorul Râșcani al Capitalei a fost ridicată o biserică. Cel puțin așa reiese dintr-o înregistrare video făcută de președinta grupului Părinți Solidari, Ala Revenco.

Sursa afirmă că solicitarea de a fi construit un centru moral-spiritual pentru copii a venit din partea Direcției generale educație, tineret și sport din Chișinău. Lăcașul cu un etaj a fost ridicat chiar pe teritoriul grădiniței, fiind separat de instituția de învățământ printr-un gard improvizat. Din imaginile filmate de Revenco reiese că instituția a fost construită din contul terenului de joacă al grădiniței.

În clădirea încă nefinisată se desfășoară slujbe religioase.

Ala Revenco își exprimă indignarea că din cauza clădirii construite a fost micșorat considerabil terenul de joacă al copiilor. De asemenea, activista civică amintește că atât în sectorul Râșcani, cât și în alte sectoare ale Capitalei există mare criză de locuri în grădinițe, părinții fiind nevoiți să stea în rânduri ca să-și poată înscrie micuții în instituțiile de învățământ preșcolar.

Nici conducerea grădiniței 150, nici responsabili de la direcție educație, tineret și sport nu au fost de găsit astăzi pentru a ne oferi comentarii. Cu reacția lor vom reveni mâine.

BISERICA DE LA GRADINITA 150

Gepostet von Părinți Solidari am Samstag, 14. Juli 2018