Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1007: Atac masiv, avertizare atomică și record pe front! NATO: „Kievul va primi rachete de croazieră”

Procuratura din Ucraina: O clinică deschisă la Kiev de un cetățean al RM ar „comercializa” copii

missing
17 iulie 2018, ora 12:21

Potrivit procurorului, clinica a fost fondată în anul 2010 de către un bărbat de 41 de ani, cu cetățenie dublă: a Republicii Moldova și a Germaniei. Aceasta presta servicii medicale în domeniul medicinei reproductive. Procurorul a menționat că clinica angaja femei cu situația financiară vulnerabilă și acestea deveneau mame-surogat pentru clienți. Ulterior, clinica falsifica actele în așa fel, încât DNA-ul copilului nu coincidea cu DNA-ul mamei biologice.

Cazul a fost descoperit cu ajutorul unei familii originare din Italia care s-a adresat în 2011 la clinica dată. Ei au încheiat un contract privind aplicarea tehnologiilor reproductive și angajarea unei mame-surogat. Potrivit cuplului, clinica a promis să le realizeze visul de a deveni părinți contra sumei de 30.000 de euro. Însă conform cerințelor Ministerului Sănătății din Ucraina, copilul transmis părinților-clienți trebuie să aibă în document cel puțin o urmă genetică a acestora, în caz contrar, este vorba despre trafic de ființe umane. Însă, la momentul conceperii copilului, nici unul dintre părinții potențiali nu se aflau în țară și nu puteau oferi material biologic. Procurorul a spus că copilul a fost practic vândut peste hotare.

Cuplul italian a primit în 2011 certificate falsificate pentru copil și a plătit clinicii 32.000 de euro, dintre care 6.000 i-au revenit mamei-surogat. După investigație s-a constatat că DNA-ul nici unuia dintre părinți nu coincide cu DNA-ul copilului, și, din această cauză, copilul a fost transmis unei case de copii din Italia. Cuplul a fost tras la răspundere conform legislației italiene.

Autoritățile au pornit un dosar penal pe motivul traficului de ființe umane și evaziunea fiscală pe numele firmei BioTexCom. În Ucraina, aceste infracțiuni sunt considerate deosebit de grave. Pedeapsa pentru ele – privarea de libertate pe un termen de până la 15 ani, cu confiscarea averii.

Surogatul în Ucraina a fost legalizat în anul 2012. Despre clinica BioTexCom nu o dată a scris presa ucraineană. Aceasta a fost numită “corporația răului”. Sunt cunoscute cazuri de infectare cu hepatita B după adresarea la această clinică.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramTiktok

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.