Achită facturi de mii de lei lunar pentru servicii pe care fie nu le primesc, fie sunt la prețuri exagerate. Este drama unor locatari dintr-un bloc cu 93 de apartamente, din sectorul Botanica al capitalei. Aceștia acuză președinta asociației că ar colecta ilegal banii pe care i-ar folosi în scopuri personale. Au încercat să o demită din funcție, dar nu le-a reușit din cauza că mulți locatari au plecat peste hotare. De partea cealaltă, contabila asociației a precizat că nu vrea sa apară la TV, dar că are toate actele în regulă.

În fiecare lună, locatarii sunt șocați de suma de bani pe care trebuie să o achite pentru diferite lucrări și servicii.

„Avem niște cheltuieli după cum le vedeți, sunt niște sume perturbate: 7700 cheltuielile poștale, plicuri scrisori la adunare 900 lei, lumina de la stația de pompare 4463 de lei. Instalarea sistemului video aproape 100 lei per apartament, 93 de apartamente avem aici și dacă înmulțim avem 9300 de lei, dar dacă înmulțim la 10 blocurile se primește 93 000 de lei numai pe sistemul video”.

„Noi am achitat 800 și ceva de lei de la 55 de apartamente pentru o ușă care e costă maxim până la 5000 de lei. Camerele care s-au instalat pe teren am achitat 300 lei de apartament, acum au pus camere în ascensor și achităm 98 de lei, cât costă camerele astea? Sunt din aur?”.

Pentru că nu sunt de acord cu prețul exagerat, unii locatari au încercat să nu achite facturile, dar au fost atacați în judecată.

„Am spus că totuși nu achităm, am fost mai mulți vecini care n-au achitat și tot așa le-a venit scrisoare, după asta au spus că trebuie cheltuieli vreo 700 lei pentru judecătorie, după eu totuși am achitat și mi-a venit scrisoare că m-au pus în lista neagră”, a spus Violina Avram, locatar.

Oamenii spun că administrația asociației și-ar însuși o parte din bani pentru interesele personale.

„Din banii noștri ei își cumpără bunuri pentru întrebuințare personală, de exemplu doamna șefă are telefon mobil cu care ar putea să discute cu locatarii și nu demult și-a cumpărat un alt telefon, pentru ca să poată discuta cu noi. Foarte mulți oameni au impresia că asociația noastră s-a transformat într-un club de hoți”.

Locatarii spun că au încercat să schimbe conducerea asociației, doar că nu le-a reușit.

„Noi am vrut să alegem altă asociație, noi nu mai avem contract cu ei, deja le-a trecut termenul, mandatul a expirat. Am ieșit la adunare, ei au găsit motiv că trebuie să fim 50% din locatari deoarece toți sunt plecați peste hotare, toți dau la chirie”, a spus un locatar.

„Noi vrem ca asociația să plece, dar dumneaei ne spune că nu puteți să strângeți 50 plus 1%. Deoarece multă lume, diaspora este în Europa, noi am făcut un sondaj online și am implicat toți locuitorii unde 99.08% a votat ca asociația să plece. Mandat nu mai are dar dumneaei continuă, și nici contract individual nu avem. Cum să-ți vină o chitanță fără ștampilă adică este un moft”, a spus Vasile Tătaru, locatar.

Am contactat conducerea asociației pentru a ne oferi un comentariu. Deși inițial reprezentanții acesteia au fost de acord să ne întâlnim, astăzi, o persoană, care s-a prezentat contabila asociației, a precizat că nu vrea să fie filmată, dar a menționat că are toate actele în regulă.

„Nu accept să apar la TV, însă eu sunt dispusă să vă dau toate documentele ce țin de aceea că nu s-au încălcat drepturile nimănui. Vă dau toate documentele ce ține de această asociație care să vă dovedească faptul că sunt niște aberații. Dar pe ăștia doi domni sau cinci am dat și la poliție”, a declarat contabila Asociației.

Autoritățile municipale susțin că problema poate fi rezolvată doar printr-o adunare generală care trebuie să fie convocată de o treime dintre locatari sau de persoanele împuternicite.

„În caz că președinta refuză de a convoca adunarea, se adresează consiliului, dacă acesta refuză, se adresează cenzurilor, în caz că și cenzorii refuză, cu toate că nu ar trebui să refuze pentru că este specificat în lege cum ea se convoacă, atunci se creează grupul de lucru dintr-o treime de locatari, se convoacă adunarea și se iau următoarele decizii”, a menționat Serghei Negru, șef serviciul relații cu asociațiile de proprietari, DLC.

Funcționarul mai spune că direcția municipală poate doar să monitorizeze activitatea asociațiilor, însă tarifele sunt stabilite în fiecare an în cadrul Adunării Generale a locatarilor.

„Legislația spune că fiecare asociație își aprobă tariful după necesități, adică președintele întocmește devizul de cheltuieli pe un an conform necesităților. Asta este decis de către adunarea generală, la adunarea generală a locatarilor”, a menționat Serghei Negru, șef serviciul relații cu asociațiile de proprietari, DLC.

Conform legii, la Adunarea Generală trebuie să se prezinte 50 la sută dintre locatari sau persoanele împuternicite.