Proiectul democraților, Arena Chișinău, va sărăci bugetul de stat cu sute de milioane de lei, consideră liderul PPDA. Andrei Năstase precizează că statul deja a fost prejudiciat cu 90 de milioane de lei. Într-o conferință de presă, acesta a cerut anularea deciziei de alocare a terenului pentru construcția arenei, dar și a suportului financiar din bugetul public. Ministrul Educației a refuzat să comenteze aceste solicitări.

Doar pentru finanțarea lucrărilor de construcție a arenei sportive, inclusiv a obiectivelor de agrement adiacente în comuna Stăuceni, regimul preconizează să aloce 200 de milioane de lei și să sacrifice un teren de circa 70 de hectare cu o valoare de piață de aproximativ 50 de milioane de euro. 05:48-05:59 Deja a adus un prejudiciu bugetului de stat în valoare de peste 90 de milioane de lei. Iar în perspectivă va depăși cifra de un miliard de lei”, Andrei Năstase, președinta PPDA.

Iar vicepreședintele PPDA acuză democrații că ar cheltui mai mult pentru distracție, decât pentru îngrijirea copiiilor.

50 de milioane se alocă pentru copii și 200 de milioane de lei pentru distracțiile lui Plahotniuc. Importanța copiilor este minimum de patru ori mai mică decât agrementul, decât distracțiile”, Alexandru Slusari, vicepreședinte PPDA.

Declarațiile PPDA vin după ce, ieri, Pavel Filip a declarat că tinerii ar pleca din țară nu din cauza salariilor mici, ci inclusiv pentru că nu ar avea unde face sport.

Doar prin majorări de salarii noi rezolvăm problemele în Republica Moldova. Nu, desigur. Tinerii pleacă nu doar pentru că nu au un salariu. Pleacă și din cauza serviciilor necalitative, pleacă și din cauza infrastructurii, pleacă și din cauza că nu au unde face sport la urma urmei, în Republica Moldova”, a declarat marți Pavel Filip, prim-ministru.

Anterior, despre schema construcției arenei a vorbit și directorul de programe al Centrului pentru Politici și Reforme, Ștefan Gligor, în cadrul emisiunii “Cutia Neagră”.

Schema este foarte simplă: Noi, cetățenii Republicii Moldova, plătim impozite la buget. Astăzi, fără să ne întrebe cineva, fără să facă un referendum consultativ, noi am fost puși în fața faptului împlinit că în următorii 10 ani vom plăti din buzunarul nostru cel puțin 50 de milioane de euro cu dobândă, pentru investiția respectivă”, a spus Ștefan Gligor, director de programe, CPR, în cadrul emisiunii Cutia Neagră.

Săptămâna trecută a fost anunțat numele companiei care va construi Arena. Este vorba de o firmă turcească, singura care a depus dosarul la concursul anunțat de ministerul Educației. Unii reprezentanți din societatea civilă, dar și partidele de opoziție au declarat că modul în care s-a desfășurat concursul ridică multe semne de întrebare, menționând că rezultatele trebuiau anulate pentru a iniția un nou concurs. In replica, premierul Pavel Filip a spus că nu vede o problemă că doar o singură companie a participat. Arena Chișinău este un proiect anunțat de democratul Andrian Candu. Sala urmează a fi ridicată pe un teren de 69 de hectare din Stăuceni care din proprietate publică devine un domeniu privat. Statul va contribui la ridicarea arenei cu 200 de milioane de lei.