Grav accident în satul Nezavertailovca. Un bărbat a murit după ce motocicleta pe care o conducea s-a ciocnit cu două automobile. Motocicleta a lovit aripa din spate a unei mașini, iar în urma impactului a fost aruncat spre vehicolul care se deplasa în spatele acesteia, informează NovostiPMR.

Tragedia a avut loc marți, 17 iulie, în jurul orei 20. Potrivit datelor preliminare, motocicleta de model Honda, condusă tânăr în vârstă de 27 de ani, deplasându-se în direcția Nistrovsk, a lovit aripa unei mașini. Coliziunea cu mașina Toyota Previa s-a întâmplat în momentul în care șoferul a virat spre stânga. Impactul s-a produs în spatele mașinii și a fost atât de puternic încât motocicleta a zburat spre automobilul care se deplasa din spate, de marcă Opel.

În urma rănilor primite, motociclistul a murit la fața locului. Conducătorii celor două mașini, ambii rezidenți ai orașului Nistrovsk de 62 și respectiv 32 de ani, nu au fost răniți.

Oamenii legii cercetează cauzele producerii incidentului și stabilesc gradul de vină al fiecărui participant la accident.