Conducătorul auto, care acum doi ani a accidentat mortal un cuplu care traversa strada în apropiere de satul Paşcani, a fost condamnat la 4 ani închisoare, cu executare, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport timp de 5 ani.

Potrivit unui comunicat al Procuraturii, acuzatorii au demonstrat vinovăţia inculpatului de „încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport de către persoana care conduce mijlocul de transport, soldată cu decesul a două persoane”.

Amintim că, tragedia s-a produs în seara zilei de 13 septembrie 2016, când inculpatul, care conducea un Opel Zamfira pe traseul Chişinău – Soroca, în apropierea satului Paşcani, raionul Criuleni a tamponat două persoane care traversau carosabilul. Impactul a fost atât de puternic, încât victimele au decedat pe loc.

Inculpatul, în vârstă de 39 de ani, a mai fost în conflict cu legea, fiind anterior condamnat la amendă pentru comiterea unui huliganism.

Potrivit procurorilor, inculpatul şi-a recunoscut vinovăţia. La solicitarea acestuia, judecarea cauzei a avut loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală. Sentinţa este cu drept de atac în condiţiile legii.