Colecții de tractoare și avioane în miniatură, făcute din materiale reciclabile de copii. Asta poți vedea la un centru de Creație tehnică din Orhei. Directorul instituției păstrează lucrări, vechi de peste 20 de ani. Zilnic, la centru vin copii de diferite vârste ca să deprindă de mici diferite meserii, iar lucrările acestora pot fi cumpărate la expoziții și târguri.

Mihai este în clasa a patra. El vine la Centru de creație tehnică de trei ori pe săptămână, după lecții.

Ce faci tu aici? – Construiesc bărci, desenez vulpi. – Ce vrei să devii când o să fii mare? – Constructor”, Mihai, elev.

Pe Alexandru și Maxim i-am găsit în secția IT. Băieții vin aici des, fie să joace șah la calculator, fie să învețe meserii.

– Mă joc. La artizanat tot. Nu construiesc dar cu creion electric”, Alexandru, elev.

Mă joc. În ce secție îți place cel mai mult – La desene”, Maxim, elev.

La centru sunt 13 secții unde copii învață să deseneze, să prelucreze lemnul, să construiască tehnică agricolă, maritimă și aviatică. Adolescenții muncesc la o construcție chiar și câteva luni, apoi le expun la diferite concursuri.

Ei lucrează cu diferite materiale, din deșeuri, din lemn, cu placaj și confecționează aceste automobile. Vedeți tractoare diferite, combinele, iată roțile sunt făcute în paper mache din hârtie”, Veaceslav Sircovchi, director.

Și directorul a fost cândva elev al centrului. A revenit aici acum 20 de ani.

Istoria acestei bărci are 20 de ani, când m-am întors înapoi în funcția de director, servitoarea punea în sac lua la foc și i-am zis stați căci ea încă nu e terminată, ea e din lemn cioplit și înăuntru goală. O barcă care tot are mai mult de 30 de ani de când școala era deschisă cred că”, Veaceslav Sircovchi, director.

La centru activează 13 profesori care îi ajută pe copii să îmbrățișeze o profesie de mici.

În această încăpere copii învață prelucrarea lemnului iar lucrările pe care reușesc să le confecționeze sunt demne de orice magazin de jucării. Spre exemplu acești căluți de un absolvent al acestui centru iar banii câștigați de la vânzarea lor au fost folosiți pentru organizarea manifestații la centru”, Galina Timuș, reporter TV8.

Două avioane confecționate la centru au fost dăruite ministrului apărării din SUA când a fost într-o vizită la în Moldova.

Cercul de aeromodelism, copii confecționează copiile la diferite avioane, sovietice, americane, din mai multe țări. Copii din clasa 9-a sau mai mari fac o lucrare și primesc certificate de absolvire”, Veaceslav Sircovchi, director.

Lucrările realizate aici au fost prezentate la concursuri naționale și internaționale unde au fost obținute locuri de frunte. Anul acesta centrul de creație tehnică din Orhei a fost frecventat de 590 de elevi.