În sezonul estival, nucile verzi au devenit o modalitate de a supraviețui pentru mulți săteni care vin în capitală. De la mic la mare, aceștia le vând în mijlocul străzilor ca să facă un ban. Astfel, copiii se pregătesc de școală, iar maturii se asigură cu hrană și medicamente. Trecătorii îi compătimesc pe vânzători și spun că procură nucile din milă.

Această femeie, mamă solitară a doi copii, spune că vine zilnic din Grătiești odată cu răsăritul soarelui. Mărturisește că vânzarea nucilor îi mai scade puțin din povara sărăciei.

„Așa e la Chișinău, la piață, aici, unde chică acolo ne ducem și vindem, facem bani, creștem doi copii, dacă nu avem de unde”, afirmă Nadea, vânzătoare.

Femeia se plânge că nucile nu prea se vând, iar pe zi poate să facă vreo 200 de lei.

„20, 25, 15 lei, dacă nu merge cu 15 îl dăm. Și cât faceți într-o zi? Ei, vinerea am făcut 200 de lei, că mi-a rămas oleacă da nu o mers, nu merge”, spune Nadea, vânzătoare.

Vânzătorii spun că banii câștigați le ajung doar pentru strictul necesar.

„Desigur că sărăcia, banii nu-ți ajung, de mâncare la copii, le trebuie ba una ba alta, un leac… Mă rog, mai plătești lumina. Nu-ți ajunge. Puțin”, spune Inga, vânzătoare.

Și copiii își ajută părinții cum pot. În timp ce tatăl e la serviciu, iar mama stă cu cei mici acasă, acest băiat câștigă pentru a se pregăti de școală.

„Câți bani faci pe zi? 100. Și pe ce îi cheltui? Pentru îmbrăcăminte de școală”, a răspuns Valeriu, elev în clasa a VII-a.

Ca băiatul să nu poarte kilogramele de nuci în spate, el este ajutat de vecinul său, care îi aduce marfa pe loc.

„Cinci păhăruțe de nuci cu coajă, ele-s destul de grele și nu-i posibil singur să le aducă încoace. De aia eu le pun pe motocicletă, îl pun și pe dânsul și automat îl aduc încoace. În așa mod el își face banul lui, în primul rând. În al doilea rând el îl cheltuie cum dorește, ce anume vrea să-și cumpăre își cumpără. Nu depinde de părinți”, a spus Cristi Roșca, vecinul băiatului.

Oamenii compătimesc soarta vânzatorilor și spun că le cumpără nucile mai mult din milă.

„Iată femeia stă alături, fiica ei este cu dizabilități, și are nevoie de toate. Asta vorbește despre faptul că sărăcia ne-a scos în stradă. Nu este chiar bine. Dacă ar fi organizat cumva… Vedeți în ce condiții ea stă și vinde nucile. E foarte greu”.

„Eu personal am cumpărat, dar vă zic din milă am cumpărat”.

„Când n-ai, când primești 800 de lei pensia… Mă iertați. Și acei care hotărârile astea le primesc cred că tot ar face așa ceva, că ar avea 800 de lei pensia numai”.

„Dacă nu îi angajează nicăieri oficial, aceasta este probabil unica lor ieșire din situație”.

Oamenii strâng nucile de-a lungul drumurilor, iar copacii, în cele mai dese cazuri, se află în apropierea liniilor electrice. Pentru că există riscul de electrocutare, administraţia „Red Union Fenosa” a emis un șir de recomandări. Oamenii sunt rugați să se ferească de instalațiile electrice, să nu utilizeze diferite ţevi sau bare metalice pentru a scutura nucile și să nu urce pe copaci. Chiar şi atingerea liniilor electrice poate cauza un accident cu consecinţe grave.

Reporter: Diana Popa
Imagini: Tudor Bigu